luni, 11 februarie 2008

Reborne

...Privesc si tac, tac si privesc...si realizez ca totul in jurul meu...e doar o iluzie. Suntem dezamagiti de tot ce vedem...nimic nu e asa cum credem...ne-am faurit singuri o lume care nici pe departe nu reflecta realitatea. Suntem cu totii insensibili fata de noi, fata de cei ce ne inconjoara, fata de de intreg Universul...
Starea ce ne caracterizeaza indeajuns de bine este INDIFERENTA! Nimic si nimeni se pare ca nu o poate invinge, si asta de ce? Oare nu ne straduim noi indeajuns sau chiar ne place aceasta stare? Ne linisteste, ne scuteste uneori de crude suferinte, dar cateodata totusi are si puterea de a ne priva de acele placeri ale vietii, insignifiante la prima vedere, dar in interiorul lor si al nostru ele jucand un rol mult mai important decat am putea crede vreodata!
De ce floarea infloreste? De ce soarele rasare si apune in fiecare zi, de ce ne-am nascut, din ce ne-am nascut si pentru ce ne-am nascut? Printre toate acestea se regaseste un element comun, si anume sentimentul acela din care am luat fiinta, care ne face viata mai frumoasa si pe care, la randul nostru trebuie sa-l "savuram"... Ne-am nascut din iubire, din rodul unei frumoase povesti de dragoste, pentru ca apoi, la randul nostru sa oferim aceeasi dragoste cu care care am fost binecunvantati! O viata presupune dragoste, dragostea presupune captarea omului in jocul ei mitic. Omul este fiinta rezultata din dragostea Atotputernicului pentru viata! Iar noi, cei de rand am fost inzestrati cu acest sentiment unic din belsug... Atunci stau si ma intreb... De ce INDIFERENTA?...





Un comentariu:

razviku spunea...

de ce indiferenta?poate pentru ca e mai usor sa stai si sa nu faci nimic???asta ar fi un raspuns...legat de poze: place mult prima:P:P;)