miercuri, 18 martie 2009

Tarnita 15 Martie









Cheile Turzii 14 Martie

Sambata 14 Martie. O zi frumoasa de primavara. Ma trezesc dimineata in jurul ore 10. Afara era un soare puternic si un senin cum de mult nu am mai vazut. Il sun pe Alin si ii propun sa facem o plimbare cu biclele pana la Cheile Turzii. Spus si facut. Ma imbrac, si ma indrept incet spre el. Ajung la Alin dar el nu era gata inca. Trebuia sa isi schimbe roata de pe spate la bicla. Dupa aprocimativ o ora jumate de chinuri cu roata de pe spate si cu reglaje de frane, pornim spre Cheile Turzii. Pe jos era ud deoarece noaptea a nins si inca nu se uscase. Ajungem in padurea Faget de unde aveam de urcat cativa km pe jos. Aici era inca zapada topita pe drum si cu fiecare masina care trecea eram tot mai stropiti. Nu ne mai interesa ca eram murdari sau nu. Oricum nici nu ne gandeam ca vom ajunge acasa curati. Ajungem sus in Faget si de aici ne punem pe biciclete si incepem sa pedalam. Ajungem la jumatatea drumului cand auzim ceva iesind dintr-o curte. Ne uitam in spate. Era un caine extrem de furios care fugea dupa noi. Pedalam cat putem de repede si dupa multe pedale scapam in sfarsit de caine, dar cu o problema la bicicleta lui Alin. Si cum ar fi prea complicat sa va spun despre ce era vorba, va spun doar ca am stat cateva minute bune, aproximativ 30 de minute, pana am rezolvat problema si pana cand am putut porni mai departe. Dupa aproximativ 25 km ajungem in sfarsit in Cheile Turzii, dar in spatele Cheilor. Aici era mult noroi si umezeala, dar nu prea mai conta. Ne hotaram sa trecem prin Chei ca sa ajungem in fata si pentru a ne putea continua drumul de acolo, inapoi spre Cluj dar prin alt loc, pe soseaua principala de data asta. Intram in Chei. Soarele nu mai batea decat pe crestele Cheilor, era foarte frumos. Ne oprim, tragem cateva cadre dupa care ne continuam drumul pe o poteca foarte ingusta si plina de bolovani alunecosi. In unele portiuni mai era inca destul de multa zapada si trebuia sa avem grija pe unde calcam, fiind si cu bicicletele dupa noi, ne era mult mai greu, si in momentul acela chiar nu vroiam sa facem baie in raul care traverseaza Cheile, dar cunoscand deja poteca din Chei, nu am avut probleme si am traversat portiunile cele mai grele fara nici o problema. Ne oprim la mijlocul Cheilor pentru a admira si pentru a poza un colt de stanca cuprins de lumina soarelui. Era superb, dar din pacate nu putea pierde mult timp deoarece trebuia sa ajungem si inapoi in Cluj. Iesim din Chei si de aici incepem sa urcam pe un drum de tara, plin de noroi si mizerie, care ne ducea spre soseaua principala. Murdari si stropiti din cap pana in picioare, ajungem in cele din urma la sosea. De aici ne asteptau inca 25 de km pana in Cluj. Urcam pe jos aproximativ 3 km, deoarece, Alin avand probleme la bicla nu putea urca pe ea. Afara se intuneca deja. Eram destul de obositi dupa atata urcat pe jos. Am parcurs pana acum 30 si ceva de km, din care aproximativ 10 i-am urcat pe jos cu bicicletele dupa noi, si nu e tocmai relaxant sa tragi bicicleta dupa tine atatia km. Se termina panta si ne punem pe biciclete, dar nu pentru mul timp. Alin are iarasi probleme la bicicleta. Era deja intuneric. Il ajut pe Alin cu lumina sa isi rezolve din nou problemele dupa care continuam drumul, dar din nou nu pt mult timp. Bicicleta lui Alin era nesimtita si chiar nu ne lasa sa ne parcurgem drumul linistiti. Orice ii facea, se strica la loc in scurt timp. Atunci am renuntat si am chemat pe cineva dupa noi. Din pacate nu am reusit sa ne parcurgem tot drumul pe biciclete dar a fost o "plimbare" foarte placuta cu toate ca am avut atatea probleme.











luni, 16 martie 2009

Maguri 27 Feb. - 1 Martie

27 Februarie 2009, ne pregatim pentru prima excursie la Maguri din acest an, si in acelasi timp, probabil si pentru ultimul ride cu placa din acest sezon, din pacate. Pornim Vineri dupa-masa. Trebuia sa ne grabim putin deoarece nu stiam cum e drumul, si nu vroiam sa ne trezim cu tot felul de surprize neplacute. Ajungem jos in satul Racatau, pana aici totul bine si frumos, dar "aventura" abia de aici incepe. Cu cat urcam mai sus cu atat zapada de pe drum era tot mai mare. Nu dupa mult timp incepem sa avem probleme, masina nu mai urca. Ne oprim, punem lanturile si ne continuam
drumul, mult mai linistiti, dar nu pentru mult timp. In fata noastra aveam o dacie care urca si ea, iar in fata daciei se iveste de dupa o curba un camion care cobora pe drum. Drumul era destul de ingust si nu stiam daca vom incapea. Camionul trage pe dreapta dar tot era foarte putin loc. Cei din fata noastra incearca sa treaca pe langa camion dar nu reusesc. Masina le ramane blochata in zapada. Ne dam jos din masina si mergem sa ii impingem. In timp ce le impingeam dacia, din cauza drumului alunecos, masina aluneca in lateral si se lipeste de camion. Era problema. Afara incepea sa se intunece, iar noi nu eram nici la jumatatea drumului. Dacia nu se putea misca, camionul nici asa, iar noi stateam si asteptam sa se rezolve cumva problema. Dupa mai mult de 30 de min de certuri intre cei doi soferi, ne punem toti cei care eram acolo in jurul daciei si o tragem de langa camion pentru a putea trece. Dacia a trecut, desi putin indoita in zona in care s-a lovit de camion, din a doua incercare a reusit. Urmam noi, dar noi deja stiam cum trebuie sa procedam. Fara graba, trecem si noi si ne continuam drumul fara probleme pana sus. Ne apropiem de cabana. Aici zapada era atat de mare incat masina nu vroia sa miste de pe loc, cu toate ca impingeam trei persoane si aveam si lanturile puse. In nici un caz pe acolo nu puteam inainta. Dam inapoi si incercam pe alt drum. Prima incercare o ratam, sau mai bine zis, Paul o rateaza deoarece doar el era in masina. Noi asistam cu impinsul. Mai incearca Paul de cateva ori dar degeaba. Masina nu vroia sa urce. Era noapte deja si batea un vant foarte zece. Lasam masina la aproximativ 200 de metri de cabana si
continuam sa urcam pe jos, cu toate bagajele in mana, dar...intr-un final ajungem cu bine la cabana, si asta conteaza. Ne instalam, ne schimbam, facem focul, mancam, povestim, glumim, ascultam muzica, si bineinteles, ne punem sa dormim, cel putin teoretic vorbind, practic nu prea, cel putin eu si Alin, Raul si Paul dormeau fara nici o problema. Asteptam sa vina ziua urmatoare pentru a ne da cu placa. La 6:30 AM ne suna alarmele de la telefoane, mie si la Alin. Vroiam sa ne trezim pentru a prinde rasaritul si a face cateva poze. Ne ridicam din pat, ne echipam si pornim prin sat. Afara era innorat si stiam ca nu vom prinde nici un rasarit, dar cu toate astea ne-am plimbat cateva ore prin frig si zapada, am tras cateva cadre dupa care ne-am intors la cabana. Paul si Raul inca dormeau. Ii trezim si pe ei si dupa ce mancam si ne incalzim putin, ne luam placile si ne incepem ziua. Inarmati cu o lopata, pornim in cautarea unui loc bun pentru a face o rampa. In scurt timp gasim locul si ne apucam de treaba. Dupa aproximativ o ora, rampa era gata. Incepem sa ne dam. Ne dam cateva ore pana cand cade Paul si se loveste la mana. Nu se mai putea da. Ne ducem inapoi la cabana. Pentru Paul distractia cu placa s-a cam terminat, din pacate. Dupa ce ne uscam si mancam putin, eu cu Alin ne luam placile si ne ducem, de data asta, undeva mai aproape de cabana si facem o alta rampa pentru a ne mai da pana mai spre seara. A doua seara ne punem mai repede la somn deoarece eram mai obositi si de data asta reusim sa si adormim. Ne trezim dimineata intr-un frig crunt. Focul s-a stins repede dupa ce am adormit noi si pana dimineata s-a racit foarte tare in cabana. Ma apuc repede sa fac focul pentru a ne putea incalzi. La ora 2 aproximativ era planuita plecarea. Trebuia sa facem ceva pana atunci. Din nou luam lopata cu noi si ne apucam de facut cea mai mare rampa de pana acum. Ideea era ca rampa sa ne arunce peste un drum si peste un gard. Era o saritura destul de mare. Dupa doua ore, o facem si pe asta. Urma sa o testez, eu fiind singurul care s-a dat pe ea. Imi placea enorm, parca zburam pur si simplu. Era un sentiment minunat, dar din pacate trebuia sa ne pregatim de plecare. Mi-am incheiat sezonul cu niste sarituri reusite si asta ma face sa ma simt bine. Acum nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina iarna urmatoare, si promitem ca o sa o facem si mai lata (rampa), si la propriu si la figurat.