Vidolm - Vf. Ugerului (1244m)

[Un mic jurnal de calatorie]

23 iulie. Ma trezesc si incep sa imi fac bagajul pentru excursia pe care urma sa o facem. Vom merge la cabana. O cabana situata intr-un sat despre care probabil nu multi ati auzit, satul Vidolm. O zona foarte frumoasa, inconjurata de munti din toate partile, acestia facand parte din grupa muntilor Trascau. Odata ajunsi in acel
sat, nu dureaza mult pana zarim un munte care parea destul de inalt si frumos. Satenii din acea zona il numesc Coltul Rosu. Ne-am interesat mai bine si am aflat ca pe acel munte se afla Vf. Ugerului (1244 m), unde de altfel, se afla si o rezervatie naturala de larice, aceasta fiind cea mai joasa zona montana unde se gasesc astfel de larice, laricele fiind niste plante care fac parte din grupa coniferelor.



Odata ce am aflat toate acestea, nu am stat mult pe ganduri si am zis clar, vrem sa mergem sus. Dupa prima noapte la cabana, o noapte destul de ploioasa, ne trezim si ne uitam spre varf. Varful era in ceata, cerul era inorat, era clar, vremea nu vroia sa tina cu noi - dar consultandu-mi cunostintele mele meteorologice :P, am spus clar ca nu va ploua in acea zi, si pana la urma asa sa dovedit a fi. Ne punem tot ce ne trebuie, aproape tot ce ne trebuie(6 litri de apa, 3 mere, si o ciocolatica micuta), si pornim spre varf - eu, Razvi si Doris, restul ramanand la cabana. Asa incepe micuta noastra drumetie.



Pornim din centrul satului (din CITY) pe traseul cu marcajul cruce albastra, care era si singurul traseu din acea zona. Chiar la iesire din sat ne oprim la un izvor
pentru a ne umple o sticla cu apa si pentru a bea putina apa proaspata - si pornim la drum.



In fata noastra ceata acoperea complet toate varfurile si muntii mai inalti din acea zona.



Urmam marcajul cu crucea albastra. Dupa aproximativ 20 de min de urcat intr-un ritm mai lent, marcajul o ia pe un parau in sus, exact prin parau. Suntem atenti (desi nu destul de atenti, deoarece am reusit sa ne udam) la bolovanii care, fiind uzi, alunecau destul de tare, si o luam incet pe parau in sus.



Desi nu era soare afara si parea a fi o vreme foarte urata, era o caldura destul de obositoare. Dupa aproximativ o ora de urcat, marcajul paraseste paraul si iesim intr-o campie de unde puteam deja sa admiram un peisaj frumos. Facem un scurt popas de cateva minute pentru a ne odihni si pornim din nou la drum.



Dupa alte 30 de minute de urcat iarasi prin parau in sus, iesim din nou intr-o campie unde dam de o micuta cabanuta, daca pot sa ii spun asa, care probabil mai demult a fost refugiu pentru turisti. Poposim si acolo cateva minute. Incercam sa gasim semnal pentru a le da un semn celor de la cabana ca suntem ok. In cele din urma reuseste Razvi sa trimita un mesaj si pornim mai departe.





Continuam sa urmam marcajul. In stanga noastra incepem sa vedem in ceata varfurile muntilor acoperite de paduri de conifere. Era foarte frumos, simteam intr-adevar acea atmosfera de munte.







Nu dupa mult timp, intalnim un indicator care ne spune ca traseul nostru cu crucea albastra ne paraseste aici. In sfarsit un indiciu mai concret despre varful unde trebuia sa ajungem (Vf. Ugerului 1244 m, 1,5 km, 1 ora, marcaj punct rosu). Dupa cum arata indicatorul, traseul nostru continua pe marcajul punct rosu. Am urcat 2 ore si ceva. Mai aveam de urcat inca 1,5 km, intr-o ora, dupa cum scria pe indicator.



Continuam sa urcam. Intram in padure. O padure care, parca era scoasa dintr-o poveste. Vedeam in fata noastra ceata care am vazut-o si de jos, simteam prospetimea
aerului, simteam ceata pe propria piele, auzeam cum ceata atat de deasa, se asternea pe frunzele copacilor, stiam ca ne apropiem de varf. Era un sentiment superb, un sentiment care nu cred ca s-ar putea reda printr-o fotografie. Parca eram in alta lume.

















Ne continuam drumul prin acea padure minunata, si dupa aproximativ 30 de minute de urcat, iesim intr-un final din padure. Iesim pe platoul de pe varful dealului, desi inca mai aveam de urcat putin pana in varf. De aici marcajul nostru ne paraseste. Trebuia sa ne orientam singuri. Prima data o luam in stanga. Dupa cativa metri ajungem pe un platou de unde se vedea un peisaj destul de frumos.



Dar ceva nu era bine. Ne intoarcem si o luam in sens opus deoarece parea a se vedea, prin ceata, un deal care mai mult ca sigur ducea spre varf.



Incepem sa urcam. Iar dupa alte 30 de minute, ajungem in sfarsit in varf, nu era un
indicator care sa ne spuna sigur ca acesta e varful, dar era mai mult ca sigur ca era Vf. Ugerului, deoarece nu vedeam un alt varf mai inalt in acea zona, si avand si un lemn inalt infipt chiar in varful dealului, care probabil indica locul cel mai inalt.



Odata ajunsi acolo, ni se deschide un peisaj absolut minunat. Parca vremea a inceput sa tina cu noi si a inceput sa apara si soarele pe ici pe colo. Ma uitam in stanga si in dreapta, cu aparatul in mana. Nu stiam ce sa pozez, tot ce pozam imi parea atat de banal in comparatie cu acel sentiment pe care il ai cand esti chiar acolo sus. Era totul superb.

























Ceata care era pe varf si care am vazut-o si de jos, s-a ridicat putin mai sus de varf si ma simteam, parca mai sus de nori.



Daca ne gandim mai bine, 1244m nu e o altitudine asa de mare, dar parca varful asta are ceva aparte. Am fost si la altitudini mai mari, cum ar fi 1700m aproximativ, dar nicidecum nu m-am simtit ca si pe varful asta. Zarim si cateva exemplare de larice pe culmile abrupte ale muntelui. Diferenta era destul de evidenta fata de alte conifere cunoscute, avand o forma foarte bine definita, o culoare mult mai vie, si lumanari foarte mari si multe.





Admiram peisajul, facem poze, ne odihnim si pe urma pornim incet inapoi spre cabana, deoarece ne astepta acelasi drum lung si era deja ora 4 jumate, si vroiam sa ajungem inainte de a se inopta la cabana. Intram iarasi in acea padure care la urcare era minunata, acum ceata nu mai era si parca era cu totul alt loc. Acum era o padure ca si oricare alta. Continuam sa coboram fara a face prea multe popasuri, doar scurte opriri pentru a bea apa. Dupa mai bine de doua ore de coborat, ajungem iarasi la parau. Eram ud la ambele picioare, nu ma mai stresam pe unde sa calc pentru a nu ma uda, coboram pur si simplu prin parau in jos, prin apa. La aproximativ ora 7:30
ajungem inapoi la cabana. Eram destul de obositi, uzi la picioare, si murdari, dar cu o amintire placuta despre aceasta drumetie. Eram bucurosi ca am ajuns pe varf.









Ne spalam, ne schimbam, si suntem fresh. Stam seara la o poveste afara, dupa care urmeaza somnul mult asteptat. Pe urma au mai urmat inca doua zile la cabana, in care
ne-am mai distrat (multumim Andra pentru gazduire), si pe urma inapoi in Cluj. cam asta a fost micuta noastra excursie la Vidolm. A fost frumos si speram sa mai fie. Cheers :)