sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Maguri 1 Noiembrie

Pentru a 5-a oara anul acesta, pentru mine, am ales destinatia Maguri, dar de data asta doar pentru o zi de ride. De cand mi-am facut alta bicicleta am inceput sa ne plimbam tot mai mult pentru a cauta locuri pe unde sa ne dam, si vom continua sa cautam locuri noi si frumoase si asta imi place enorm la hobby-ul asta pe care il am. Sunt tot timpul in natura cautand de fiecare data o noua provocare, un nou paisaj, un nou loc, ceva diferit decat ceea ce vad in fiecare zi, ceva nou, si poate asta ma va motiva sa continui sa practic acest sport. Imi place mult, chiar imi place, fiind ca e absolut minunat sa poti sa faci ceea ce mai demult iti parea atat de greu de realizat. Ok, trecand peste micuta paranteza de mai sus, ne pregatim sa plecam la Maguri. Vremea era frumoasa. Desi am pornit cam tarziu din Cluj, si am mai si pierdut vremea pe drum, am reusit sa ajungem sus in Maguri chiar inainte sa apuna soarele. Mai aveam aproximativ o ora pana cand se intuneca si noi eram inca sus in Maguri, de unde trebuia sa ne luam bikeurile si sa coboram. Facem cateva poze, nu multe deoarece eram in criza de timp, doar asa sa nu plecam de acolo cu cardul chiar gol, ne luam bikeurile si pornim cat mai repede pentru a profita de lumina, deoarece cu ochelarii pe ochi se intuneca mult mai repede, si nu e tocmai placut sa cobori cu viteza pe un drum forestier fara sa vezi prea multe in fata, nu de alta dar am mai patit si am cam avut emotii. In fine, incepem sa coboram, lasand-ul pe Misu in spate, care cobora cu masina. Nu dupa mult timp de la pornire, ajungem la o portiune de coborare de aproximativ 500 de metri fara nici o curba. Prindem viteza mare, drumul era foarte rau si cu multe pietre si gropi. E foarte solicitant sa ti bicicleta sub control pe un drum asa de rau si la asa viteza. Pe la jumatatea acelei portiuni au inceput sa imi amorteasca mainile si picioarele de la asa multe zguduituri in viteza, dar nu vroiam sa ma opresc, era prea frumos sa ma opresc. La sfarsitul acelei portiuni ne oprim pentru a ne dezamorti. Abia imi mai miscam degetele, dar in scurt timp a inceput sa imi curga iarasi sangele prin degete si mi-am revenit. Mai aveam aproximativ trei sferturi din drum de coborat, de data asta fara oprire, asa ne-am gandit ca va fi, dar nu a fost asa. Pornesc primul, Alin porneste chiar in spatele meu, eram unul langa altul dar nu il vedeam, eram prea concentrat la drum, la fiecare miscare pe care o faceam, la fiecare pietricica, la fiecare curba. Pe la jumatatea drumului ma uit in spate, Alin nu era nicaieri. Probabil a ramas mai in spate. Ma opresc si il astept in jur de 1 min dar nici vorba
sa apara. Ceva nu era in regula. Ma intorc si incep sa urc, dar Alin tot nu aparea. Atunci m-am gandit ca poate m-a depasit in ceva curba si nu l-am observat probabil pentru ca eram foarte concentrat sa vad ce se petrecea pe drum, fiind ca lumina era foarte slaba. Am inceput sa cobora iarasi, era foarte mult noroi, pedalam cat de tare puteam pentru a-l ajunge din urma, dar tot nimic. M-am oprit din nou si am inceput iarasi sa urc. In timp ce urcam, am vazut o masina venind pe drum in jos. Am oprit-o si l-am intrebat pe sofer daca nu a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus. Mi-a spus ca a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus care incerca sa sune pe cineva.
Atunci m-am mai linistit deoarece stiam ca nu e nimic grav si probabil are doar ceva probleme la bicla. Continui sa urc pana cand ma intalnesc cu Alin si Misu care coborau cu masina. Am aflat ca la Alin i s-a stricat bicla si nu a mai putut cobora. Eram putin nervos deoarece era deja cam intuneric, mai aveam cam jumatate de drum de
coborat si am si intrerupt coborarea de 3 ori pana acum, ceea ce nu e chiar asa placut la un ride. Eu imi continui coborarea cu bicicleta, dar de aici incolo singur. Pe ultima portiune a drumului era cel mai mult noroi si trebuia sa ma grabesc pentru a nu ma prinde noaptea pe drum, dar cu toate astea a fost cea mai super portiune din tot drumul (imi pare rau Alin ca ai ratat asa ceva). Simt din nou cum imi amortesc si aici mainile dupa atata coborare, dar inca ma pot tine. Ajung intr-un final la capatul coborarii, afara era deja intuneric. Mai aveam de mers
aproximativ 1 km pana in satul Racatau, unde urma sa ii astept pe Misu si Alin. Ajung in sat, imi las bicicleta jos si ma uit la ea, pe urma ma uit la mine si ma uimesc. Nu stiu daca am mai fost vreodata asa de murdar cum eram atunci. Bicicleta era pur si simplu toata maro, toata. Casca mea la fel, ochelarii la fel, ghiozdanul la fel, si bineinteles si eu la fel. Peste tot eram stropit cu noroi, dar cu toate astea, a meritat, chiar a meritat. Cu cat esti mai murdar la final cu atat e satisfactia mai mare. Dupa aproximativ 30 de minute au ajuns si Misu cu Alin. Imi pun bicla pe masina si pornim spre casa. A fost o experienta extraordinara, si o zi
frumoasa, pe cat de murdara pe atat de frumoasa.......ma rog, nu chiar.











6 comentarii:

razviku spunea...

pfoai cat de tare...numai citind am simtit si eu asa un pic de adrenalina:D;))cat despre poze...tari, ca de obicei:P:P

Dumitriu Andrei spunea...

Frumoasa aventura ai avut, din pacate eu nu am apucat sa ies din Bucuresti cu bicla (am un dirtbike). Cat despre poze, ma surprinzi mereu...bravo!

P.S. Ce bicla ai? :)

Vladimir C. spunea...

Cum ne-ai învăţat, superbe cadre.

Felicitări!!!

Vlad spunea...

foarte faina serie!
felicitari! :o)

ultimulfotograf spunea...

ti-as fi foarte recunoscator daca mi-ai spune ce ai folosit pentru a obtine aceste efecte de poze vechi. si te rog sa imi raspunzi pe blogul meu. iti multumesc anticipat .
si nici nu cred ca mai e cazul sa iti spun ca ai niste poze..foarte bune !

GabrielRa2008 spunea...

Absolut superba serie. Ai un stil aparte. Felicitari pentru tot si lumina buna!