Muntii Rodnei - Varful Ineu (2279m.)

Simtind nevoia de a ne mai da macar inca putin cu placa anul acesta, pe petecele de zapada ramase prin munti am decis sa caut un loc unde inca mai puteam gasi zapada, in afara de Balea Lac, fiind ca vroiam sa fie o excursie intr-un loc unde nu am mai fost. Incep sa caut pe net si ajung la un articol de pe un blog, postat cu doar o saptamana inainte, in care scria ca s-au dat cu schiurile prin muntii Rodnei, mai exact pe traseul din Valea Blaznei spre Vf. Ineu. Zona era superba din cate am vazut eu in poze si am hotarat sa mergem si noi acolo. A venit weekendul dar din pacate nu am mai plecat fiind ca s-a stricat masina. Ne-am sters si gandul ca ne vom mai da cu placile, dar excursia mi-a ramas in minte. Vroiam neaparat sa mergem pe varful Ineu deoarece traseul era minunat. Dupa doua saptamani, asa cum ne-am propus, pornim in excursie, aceeasi excursie care am vrut sa o facem si acum 2 saptamani doar ca acum nu ne-am mai luat si placile cu noi. Pornim vineri dupa-masa cu speranta ca vom ajunge in Valea Blaznei inainte de a se insera pentru a ne putea pune cortul. Dupa multe opriri si cateva mici probleme cu orientarea, ajungem pe drumul cel bun spre
Valea Blaznei. Deja era intuneric si se lasa ceata iar noua ne era tot mai greu sa ne orientam pe un drum forestier care parea uitat de lume si care parea sa nu duca niciunde. La un moment dat eram aproape siguri ca nu am luat-o bine, deoarece am ajuns intr-un loc care parea rupt dintr-un film horror. Eram in mijlocul padurii, era noapte, era ceata iar in stanga noastra au aparut cladiri mari si parasite de multa vreme, fara usi si cu geamurile sparte prin care nu vedeam decat un intuneric sinistru. Ne gandeam ca nu am ajuns unde trebuie dar pe cand sa ne intoarcem am vazut pe una din cladiri scris cu negru "spre tabara". Am zis sa incercam pe acolo, desi drumul parea foarte nefolosit si nu ne gandeam ca acela e singurul drum care duce in Valea Blaznei, dar pana la urma asa a fost. Am ajuns la cabana Diana, cu noaptea in cap, unde am si intentionat de la inceput, dar gandul ca ne vom mai pune cortul ni s-a cam dus. Tragem intr-un loc mai drept langa un parau mic unde aveam de gand sa stam peste noapte, bineinteles, in masina, cum suntem obisnuiti. Mai iesim putin afara sa ne dezmortim si sa mai mancam cate ceva dupa care ne bagam in masina unde ne astepta o noapte "lunga" care defapt a fost destul de scurta. Am hotarat sa ne trezim in jurul orei 4 pentru a putea urca macar pana pe varful Cobasel, care era cam la 2 ore de mers, si a prinde rasaritul, care din pacate nu a mai aparut in acea dimineata. Ne trezim la 4 dimineata, dar era inca ceata si ne mai punem la somn inca o ora. Ne trezim la 5 si am vazut ca ceata incepea incet sa coboare.



Iesim din masina foarte nerabdatori sa ne intindem. Dupa ce facem cateva poze si ne pregatim tot ce ne trebuie, pornim incet spre varful Ineu deoarece ne astepta un drum lung. Pornim la drum. Trebuia sa urmam marcajul cu cruce albastra care la inceputul traseului era cam prost marcat dar ne descurcam si in scurt timp intram pe poteca lasand in urma drumul forestier.



Marcajul isi continua drumul prin padure. La fel si noi. In padure era o atmosfera foarte linistita si placuta. Totul era inca umed de la roua de dimineata si ceata se strecura printre crengile dese ale brazilor. Era foarte frumos.



Dupa aproximaiv 15 min se termina si padurea si iesim intr-un camp deschis pe unde continua traseul catre Varful Cobasel. Ne mai oprim pentru o pauza de odihna si dupa putin timp ne trezim cu vreo 6 caini de stana latrand spre noi. Strigam la cioban si il intrebam daca musca, nu pentru ca ne era frica, doar pentru ca vroiam sa stim. Bineinteles, ciobanul ne spune ca nu musca si vine incet langa noi cu 2 dintre caini care pareau mai speriati de noi decat noi de ei. Stam putin la povesti cu ciobanul, il intrebam daca mai este zapada mai sus si ne asigura ca o sa mai gasim, ceea ce ne-a inveselit, si pornim din nou la drum.



Era ceata peste tot si nu vedeam creasca cu varfurile Rosu, Ineut si Ineu si ne era mai greu sa ne orientam. Inaintam pe poteca si speram ca se va lasa ceata cat mai repede pentru a putea admira si noi peisajul din jurul nostru. Ajungem pe varful Cobasel. Ceata incepea sa se lase si pentru prima data vedem si noi varful Ineu. In scurt timp a coborat toata ceata si puteam vedea minunatul peisaj pe care asteptam de mult sa il vedem. Eram in sfarsit deasupra norilor, lucru pe care ni l-am dorit inca de cand am pornit de acasa.



















Soarele a inceput sa isi faca si el prezenta si am inceput sa mai dam jos din bluze. In apropiere de varful Rosu dam peste primul petec de zapada cam de 50 de metri lungime. Nu stam mult pe ganduri si incepem sa ne dam cu bocancii ca si cu schiurile. Aluneca foarte bine. Ne-am distrat putin in zapada in luna iunie. Terminam si cu distractia si ajungem pe Varful Rosu. De aici se vedea si pe partea cealalta a crestei. Era superb. Continuam sa inaintam. Traseul era minunat.





Inainte sa ajungem pe varful Ineut ne oprim pentru o pauza in care nu am rezistat si am bagat un somn de cateva minute. Ne trezim, o luam din nou la pas si in scurt timp ajungem pe varful Ineut (2222m.) De aici vedeam un total alt peisaj. Vedeam in vale lacurile Lala Mic si Lala Mare aflate la poalele varfului Ineu. Cu cat ne apropiam mai mult de varf erau tot mai multe petece de zapada si peisajul era din ce in ce mai bogat si mai frumos. Hai ca ajungem si pe asta ca nu mai e mult!! Coboram de pe varful Ineut si in scurt timp ajungem la ultima portiune de urcat.









Chiar inainte de a ajunge pe varf, in stanga noastra ne apare un peisaj superb, cu toata creasta muntilor Rodnei, si in departare puteam vedea chiar si Varful Pietrosul Rodnei, cel mai inalt varf din acesti munti. Vremea tinea cu noi si aveam o vizibilitate foarte buna in orice directie ne uitam. Ajungem pe Varful Ineu in sfarsit. Era minunat sa putem vedea in vale dealurile verzi care se terminau incet la poalele muntilor cu o culoare mai aramie de toamna, care in acelasi timp erau presarati cu petece de zapada. Parca erau toate anotimpurile intr-un singur loc. Ne-a cucerit si acest varf cu frumusetile lui.



Dupa clipe de liniste in care am privit in departari, si dupa multe poze, trebuia sa ne intoarcem, din fericire, pe acelasi traseu superb pe care am venit.











De data asta puteam admira peisajul si de la nivelul varfului Cobasel deoarece nu mai era ceata. Parcurgem traseul inapoi cu multe poze si priviri aruncate peste tot. Soarele incepea sa se lase si lumina era din ce in ce mai frumoasa.





Mai jos de varful Cobasel, din nou ne intalnim cu o stana de oi, dar de data asta nu dam decat peste un singur caine plictisit care nu avea chef de noi, fapt care ne-a usurat.



In jurul orei 19 ajungem si noi la masina, cu picioarele destul de obosite dar cu sufletul impacat ca am facut-o si pe asta, si bineinteles cu cardurile aproape pline. Dupa ce mancam si ne spalam putin, pornim spre Borsa, unde urma sa mergem la cascada Cailor. Ajunsi in Borsa, mergem pe un drum forestier care credeam noi ca duce spre cascada. Ne oprim intr-un loc mai drept pe marginea drumului, si din nou dormim in masina, dar de data asta a fost o noapte mai lunga si un somn mai bun, fiind si mult mai obositi. Dimineata ne trezim si pornim spre cascada. In scurt timp nu mai putem inainta cu masina si o luam la pas pe rau in sus. Desi era traseu si pe langa rau, noi am ales sa o luam pe rau in sus, din nefericire pentru Patri care a avut ceva probleme la un picior. Dupa micul incident cu Patri, am ales sa continuam pe drumul normal care ducea la cascada, si in scurt timp si ajungem. Aici plin de copilasi veniti probabil in ceva excursie, spre nemultumirea noastra. Ne asteptam sa gasim o cascada in mijlocul padurii unde numai sunetele apei involburate si ale naturii sa se auda. Dar nu a fost asa. Acum stateam si asteptam sa plece copilasii pentru a putea face noi ceva poze si a admira cascada. Din pacate, zona unde e cascada si locurile de unde o poti vedea pe toata fara ca ceva copac sa iti stea in cale, ii scad potentialul fotografic destul de mult. Poze am reusit sa ii fac cateva, dar fotografii nu mi-a iesit nici una, din pacate. Dupa ce pleaca si copilasii, putem sa ne plimbam si noi putin sa mai admiram cascada, dar in scurt timp apar altii. Ce frumos. Nu mai poposim nici noi pe acolo si ne intoarcem spre masina, dar de data asta pe traseul normal. Ajungem la masina. De aici urmatoarea destinatie era Lacul Stiol. Dar cum ajungem noi acolo?. Intrebam in Borsa pe cineva si ne explica foarte bine pe unde sa o luam. Pornim la drum prin pasul Prislop. Un drum foarte frumos cu privelisti superbe spre muntii din zona. De sus din pasul Prislop o luam in dreapta pe un drum forestier. Dupa cativa kilometri, zarim in stanga noastra varful Ineu, unde am fost noi cu doar o zi inainte. Zona era superba. Pajisti intinse si verzi cu stane de oi si cu herghelii de cai care alergau liberi dintr-un loc in altul, si toate acestea cu munti si creste in fundal. Era un loc din care nu prea iti mai venea sa pleci.





Ajungem la capatul drumului forestier unde intalnim mai multe masini de teren si oameni veniti la iarba verde. De aici o luam din nou la pas si in aproximativ 20 de min ajungem la lacul Stiol, care spre surprinderea mea era mult mai mic decat imi imaginam eu ca va fi, dar era frumos si incredibil de curat. Zona era superba, dar cu siguranta e si mai frumoasa la rasarit cand soarele bate si pe creasta care se inalta chiar de langa lac. Incercam sa imi imaginez cam cu e la rasarit, dar nu puteam decat sa imi doresc sa mai merge peacolo si sa stau mai multe zile. Am ajuns si aici asa cum ne-am propus, Si cam asta a fost si ultima destinatie inainte de a
porni spre casa. A fost o excursie de doar 3 zile in care am ajuns in multe locuri frumoase si am mai descoperit inca putin din minunatiile Romaniei. Foarte multumiti si entuziasmati si de data asta, o luam incet spre Cluj, ca suntem cam obositi si vrem sa dormim si noi in pat ca tot omul.