Living in a dream - Masivul Vladeasa

Cat de frumoasa poate fi o mare de nori albi? Cat de frumos poate fi sa stai sa privesti acea mare? Ce sentimente te cuprind in acele clipe de plutire? Imi doream de foarte multa vreme sa aflu un raspuns la aceste intrebari, dar nu stiam cand si unde se va intampla. Ne-am hotarat sa facem Duminica o plimbare pana la cabana Vladeasa, aflata la 1430 m altitudine, in masivul cu acelasi nume, Masivul Vladeasa, un loc cu o splendoare aparte, un loc care pur si simplu iti taie rasuflarea, un loc absolut minunat in care aveam sa aflu raspunsul la acele intrebari care ma framantau.
La aproximativ ora 2 pornim din Cluj pe drumul spre Oradea. Vremea nu parea ca tine cu noi, dar cu toate astea noi eram optimisti. Dupa aproximativ 65 de km cotim la stanga si ne continuam drumul prin satul Bologa pana ajungem in satul Sacuieu. De aici lasam in urma asfaltul si o luam la dreapta pe un drum forestier. Mai aveam de urcat inca 10 km dupa cum arata indicatorul de la intrarea in Sacuieu. Drumul era foarte rau si in unele locuri foarte abrupt. Ajungem la jumatatea drumului si ne oprim pentru a se mai raci motorul la masina. Deasupra noastra nu vedeam decat o
ceata foarte densa care parca punea capac padurii. Pornim din nou la drum si dupa scurt timp intram in ceata pe care am vazut-o de mai jos. Era minunat sa vedem in stanga si in dreapta noastra padurea cu brazii ei inalti si ceata care se strecura printre ei. Dupa cateva minute, padurea se termina si iesim pe un platou, era platoul din zona Cabanei Vladeasa de unde, in zilele insorite se poate admira un peisaj superb, dar noi nu vedeam nimic decat ceata. Trebuia sa asteptam sa dispara ceata, altceva nu aveam ce face. Dupa scurt timp, asteptarea noastra se parea
ca da roade. Pot sa spun ca muntele mi-a daruit ceea ce imi doream de foarte mult timp. Vedeam cum se lasa repede ceata sub nivelul nostru si cum acea mare de nori pe care o asteptam de atata vreme a inceput sa se contureze chiar in fata ochilor mei. Nu imi venea sa cred ce vad, eram cuprins de tot ce se intampla, ma incercau niste sentimente care pur si simplu imi taiau respiratia si glasul. Aparatul nu se mai oprea din declansat, faceam poze intr-una. Am ramas fara cuvinte si vroiam sa inghet acele momente de vis cu ajutorul aparatului, altfel nu cred ca puteam, desi, si asa sunt doar pozele, sentimentele au ramas la mine. Am vrut sa aflu raspunsul la acele intrebari, si le-am aflat in acea zi. Am trait intr-o poveste, intr-un vis, am plutit si am simtit ca zbor, toate in acea zi. Nimic nu se poate compara cu acele sentimente care ti le ofera natura, acea liniste interioara care te cuprinde de fiecare data cand privesti un peisaj, acele mici detalii care te fac sa zambesti ori de cate ori le privesti, acea lumina calda si fina de la apus sau rasarit, acele culori superbe de toamna, totul. E minunat sa te lasi cuprins de minunatiile naturii. Desi am fost numai odata pana acum, pot sa spun ca Masivul Vladeasa e o zona absolut superba, o zona in care natura iti poate oferii in fiecare clipa ceva nou, ceva senzational, acel ceva care sa te lase fara cuvinte, cum de altfel iti pot oferi multe alte locuri din natura. Natura e cel mai de pret lucru pe care il poate avea omul, si totusi cati dintre noi se gandesc la asta? Hai sa protejam natura si sa ne bucuram de ea si de toata splendoarea si frumusetea ei, si sa incercam sa nu o distrugem.

Maguri 1 Noiembrie

Pentru a 5-a oara anul acesta, pentru mine, am ales destinatia Maguri, dar de data asta doar pentru o zi de ride. De cand mi-am facut alta bicicleta am inceput sa ne plimbam tot mai mult pentru a cauta locuri pe unde sa ne dam, si vom continua sa cautam locuri noi si frumoase si asta imi place enorm la hobby-ul asta pe care il am. Sunt tot timpul in natura cautand de fiecare data o noua provocare, un nou paisaj, un nou loc, ceva diferit decat ceea ce vad in fiecare zi, ceva nou, si poate asta ma va motiva sa continui sa practic acest sport. Imi place mult, chiar imi place, fiind ca e absolut minunat sa poti sa faci ceea ce mai demult iti parea atat de greu de realizat. Ok, trecand peste micuta paranteza de mai sus, ne pregatim sa plecam la Maguri. Vremea era frumoasa. Desi am pornit cam tarziu din Cluj, si am mai si pierdut vremea pe drum, am reusit sa ajungem sus in Maguri chiar inainte sa apuna soarele. Mai aveam aproximativ o ora pana cand se intuneca si noi eram inca sus in Maguri, de unde trebuia sa ne luam bikeurile si sa coboram. Facem cateva poze, nu multe deoarece eram in criza de timp, doar asa sa nu plecam de acolo cu cardul chiar gol, ne luam bikeurile si pornim cat mai repede pentru a profita de lumina, deoarece cu ochelarii pe ochi se intuneca mult mai repede, si nu e tocmai placut sa cobori cu viteza pe un drum forestier fara sa vezi prea multe in fata, nu de alta dar am mai patit si am cam avut emotii. In fine, incepem sa coboram, lasand-ul pe Misu in spate, care cobora cu masina. Nu dupa mult timp de la pornire, ajungem la o portiune de coborare de aproximativ 500 de metri fara nici o curba. Prindem viteza mare, drumul era foarte rau si cu multe pietre si gropi. E foarte solicitant sa ti bicicleta sub control pe un drum asa de rau si la asa viteza. Pe la jumatatea acelei portiuni au inceput sa imi amorteasca mainile si picioarele de la asa multe zguduituri in viteza, dar nu vroiam sa ma opresc, era prea frumos sa ma opresc. La sfarsitul acelei portiuni ne oprim pentru a ne dezamorti. Abia imi mai miscam degetele, dar in scurt timp a inceput sa imi curga iarasi sangele prin degete si mi-am revenit. Mai aveam aproximativ trei sferturi din drum de coborat, de data asta fara oprire, asa ne-am gandit ca va fi, dar nu a fost asa. Pornesc primul, Alin porneste chiar in spatele meu, eram unul langa altul dar nu il vedeam, eram prea concentrat la drum, la fiecare miscare pe care o faceam, la fiecare pietricica, la fiecare curba. Pe la jumatatea drumului ma uit in spate, Alin nu era nicaieri. Probabil a ramas mai in spate. Ma opresc si il astept in jur de 1 min dar nici vorba
sa apara. Ceva nu era in regula. Ma intorc si incep sa urc, dar Alin tot nu aparea. Atunci m-am gandit ca poate m-a depasit in ceva curba si nu l-am observat probabil pentru ca eram foarte concentrat sa vad ce se petrecea pe drum, fiind ca lumina era foarte slaba. Am inceput sa cobora iarasi, era foarte mult noroi, pedalam cat de tare puteam pentru a-l ajunge din urma, dar tot nimic. M-am oprit din nou si am inceput iarasi sa urc. In timp ce urcam, am vazut o masina venind pe drum in jos. Am oprit-o si l-am intrebat pe sofer daca nu a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus. Mi-a spus ca a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus care incerca sa sune pe cineva.
Atunci m-am mai linistit deoarece stiam ca nu e nimic grav si probabil are doar ceva probleme la bicla. Continui sa urc pana cand ma intalnesc cu Alin si Misu care coborau cu masina. Am aflat ca la Alin i s-a stricat bicla si nu a mai putut cobora. Eram putin nervos deoarece era deja cam intuneric, mai aveam cam jumatate de drum de
coborat si am si intrerupt coborarea de 3 ori pana acum, ceea ce nu e chiar asa placut la un ride. Eu imi continui coborarea cu bicicleta, dar de aici incolo singur. Pe ultima portiune a drumului era cel mai mult noroi si trebuia sa ma grabesc pentru a nu ma prinde noaptea pe drum, dar cu toate astea a fost cea mai super portiune din tot drumul (imi pare rau Alin ca ai ratat asa ceva). Simt din nou cum imi amortesc si aici mainile dupa atata coborare, dar inca ma pot tine. Ajung intr-un final la capatul coborarii, afara era deja intuneric. Mai aveam de mers
aproximativ 1 km pana in satul Racatau, unde urma sa ii astept pe Misu si Alin. Ajung in sat, imi las bicicleta jos si ma uit la ea, pe urma ma uit la mine si ma uimesc. Nu stiu daca am mai fost vreodata asa de murdar cum eram atunci. Bicicleta era pur si simplu toata maro, toata. Casca mea la fel, ochelarii la fel, ghiozdanul la fel, si bineinteles si eu la fel. Peste tot eram stropit cu noroi, dar cu toate astea, a meritat, chiar a meritat. Cu cat esti mai murdar la final cu atat e satisfactia mai mare. Dupa aproximativ 30 de minute au ajuns si Misu cu Alin. Imi pun bicla pe masina si pornim spre casa. A fost o experienta extraordinara, si o zi
frumoasa, pe cat de murdara pe atat de frumoasa.......ma rog, nu chiar.

Marisel 25 Octombrie

Marisel, 15 km coborare plus inca alti 40 de km de pedalat. Cam la asta sa rezumat ziua de 25 Octombrie. Ne-am propus cu cateva zile inainte sa mergem undeva la ride cu bikeurile. Am ales Mariselul. Stiam ca e o zona superba si sunt si destui km de coborat, fapt pe care il si urmaream in mare parte. Stiam de un drum forestier destul de rau pe care greu se poate merge cu masina si initial pe acolo ne-am gandit sa coboram, dar ne-am razgandit in timp ce urcam cu masina spre Marisel, pe un alt drum, si am zis ca mai bine coboram pe unde am si urcat, era mai sigur, stiam drumul, l-am vazut si stiam ca nu ne asteapta surprize la coborare, cel putin din cate am vazut noi, evident ca puteau aparea surprize oricand, dar in fine. De data asta am preferat sa avem o coborare mai lunga si in viteza, decat una zguduitoare si probabil mai scurta. Ajungem sus in Marisel. Stam cateva minute, facem poze,
mancam putin, ne verificam bikeurile si ne pregatim de plecare (eu cu Alin pe biciclete, Misu cu masina). Dupa scurt timp, incepem in sfarsit sa coboram.........si coboram........suntem la jumatatea drumului si coboram cu
viteza, era superb.......coboram in continuare......inca tot coboram.....si intr-un final se termina si coborarea, ajungem la drum drept.
Am stat si m-am gandit, cat de frumos poate fi acel sentiment care te cuprinde intr-un astfel de ride, si in mai toate ride-urile de altfel. E absolut minunat. Esti in natura si faci ceea ce iti place, simti viteza, ,simti si auzi vantul care trece incredibil de repede pe langa tine, sau tu pe langa el, simti adrenalina, traiesti intens fiecare secunda, e un sentiment care nu se poate exprima in cuvinte, cum de altfel sunt cam toate sentimentele. A absolut superb.
Am ajuns jos, il salutam pe Misu, care pleaca inainte cu masina, iar noi ne continuam drumul pe biciclete, inca aproximativ 40 km. Dupa aproximativ o ora jumate, poate chiar doua, ajungem acasa, se facuse deja intuneric. Eram putin obositi deoarece nu am mai facut asa mult efort de ceva vreme si s-a simtit, dar dupa putin somn ne-am revenit. Suntem pregatiti pentru un nou ride, de data asta mai extrem, promitem.

Baisoara 17 Octombrie (First Ride)

17 Octombrie 2008. Cu o zi inainte imi pregatesc si eu noul bike pentru primul ride, desi nu era inca tot al meu (mersi Alin pentru rotile imprumutate), ne-am propus sa mergem la Baisoara. Ma trezesc dimineata si imi dau seama ca vremea nu era deloc buna, dar cu toate astea am zis ca nu dam inapoi si mergem orice ar fi. Afara ploua si era destul de rece. Ajunge Misu la mine. Imi pun bikeul pe masina si pornim sa il luam si pe Alin. OK, l-am luat si pe el si pornim spre Baisoara. Ajungem in satul Baisoara de unde mai aveam de urcat inca 18 km pana sus la munte, pe drumul pe care mai apoi urma sa coboram, dar de data asta pe biciclete. In timp ce urcam cu masina, eu si Alin studiam drumul pentru a ne face o idee despre cum e drumul pe care urma sa coboram. Credeam ca vremea a inceput sa se imbunatateasca, dar cand ajungem sus ploaia a inceput sa isi faca iarasi prezenta, dar trebuia sa coboram, ca doar pentru asta am venit. Ne dam bikeurile jos de pe masina, ne imbracam mai bine, verificam daca totul e in regula la bicle, ne punem castile in cap si suntem gata de coborare. Drumul era destul de abrupt si ud in unele zone, dar nu am avut probleme. Asfaltul era foarte bine turnat si nu era nici o groapa. Exceptand faptul ca ne era foarte rece la maini de la frugul de afara, dar si de la viteza, era foarte placuta coborarea. 18 km doar coborare intr-o zona minunata. Ajungem aproape de sat. Atmosfera era foarte frumoasa, drumul era ud si acoperit de frunze, eram inconjurati de o padure cu niste culori superbe cum rar am mai vazut, cel putin eu, era totul foarte frumos. Ajungem in sat, de aici urmau si cateva urcusuri. Mai pedalam aproximativ 1 - 2 km, dupa care legam doua sfori de masina si ne continuam drumul trasi de masina inca aproximativ 10 km. Ajungem la ultima coborare. O luam inaintea
masinii deoarece drumul era cam rau, iar noi mergeam mai repede decat masina. Era intuneric deja si nu aveam nici o sursa de lumina. Aveam viteza destul de mare si era cam riscant, dar in acelasi timp si foarte misto. Dupa scurt timp se termina si ultima coborare. Ne oprim, punem biclele pe masina si plecam spre casa. Cred ca a fost destul pentru acea zi. Cu toate ca vremea a fost destul de urata, toata ziua, a fost o zi excelenta, exact cum imi imaginam. Singurul regret pe care il am pentru acea zi este ca nu am reusit sa trag mai multe cadre, in acea zona superba cu un potential enorm, in special in acest anotimp. Poate voi trage mai multe next time, la un winter session cu placa.

Gilau