La aproximativ ora 2 pornim din Cluj pe drumul spre Oradea. Vremea nu parea ca tine cu noi, dar cu toate astea noi eram optimisti. Dupa aproximativ 65 de km cotim la stanga si ne continuam drumul prin satul Bologa pana ajungem in satul Sacuieu. De aici lasam in urma asfaltul si o luam la dreapta pe un drum forestier. Mai aveam de urcat inca 10 km dupa cum arata indicatorul de la intrarea in Sacuieu. Drumul era foarte rau si in unele locuri foarte abrupt. Ajungem la jumatatea drumului si ne oprim pentru a se mai raci motorul la masina. Deasupra noastra nu vedeam decat o
ceata foarte densa care parca punea capac padurii. Pornim din nou la drum si dupa scurt timp intram in ceata pe care am vazut-o de mai jos. Era minunat sa vedem in stanga si in dreapta noastra padurea cu brazii ei inalti si ceata care se strecura printre ei. Dupa cateva minute, padurea se termina si iesim pe un platou, era platoul din zona Cabanei Vladeasa de unde, in zilele insorite se poate admira un peisaj superb, dar noi nu vedeam nimic decat ceata. Trebuia sa asteptam sa dispara ceata, altceva nu aveam ce face. Dupa scurt timp, asteptarea noastra se parea
ca da roade. Pot sa spun ca muntele mi-a daruit ceea ce imi doream de foarte mult timp. Vedeam cum se lasa repede ceata sub nivelul nostru si cum acea mare de nori pe care o asteptam de atata vreme a inceput sa se contureze chiar in fata ochilor mei. Nu imi venea sa cred ce vad, eram cuprins de tot ce se intampla, ma incercau niste sentimente care pur si simplu imi taiau respiratia si glasul. Aparatul nu se mai oprea din declansat, faceam poze intr-una. Am ramas fara cuvinte si vroiam sa inghet acele momente de vis cu ajutorul aparatului, altfel nu cred ca puteam, desi, si asa sunt doar pozele, sentimentele au ramas la mine. Am vrut sa aflu raspunsul la acele intrebari, si le-am aflat in acea zi. Am trait intr-o poveste, intr-un vis, am plutit si am simtit ca zbor, toate in acea zi. Nimic nu se poate compara cu acele sentimente care ti le ofera natura, acea liniste interioara care te cuprinde de fiecare data cand privesti un peisaj, acele mici detalii care te fac sa zambesti ori de cate ori le privesti, acea lumina calda si fina de la apus sau rasarit, acele culori superbe de toamna, totul. E minunat sa te lasi cuprins de minunatiile naturii. Desi am fost numai odata pana acum, pot sa spun ca Masivul Vladeasa e o zona absolut superba, o zona in care natura iti poate oferii in fiecare clipa ceva nou, ceva senzational, acel ceva care sa te lase fara cuvinte, cum de altfel iti pot oferi multe alte locuri din natura. Natura e cel mai de pret lucru pe care il poate avea omul, si totusi cati dintre noi se gandesc la asta? Hai sa protejam natura si sa ne bucuram de ea si de toata splendoarea si frumusetea ei, si sa incercam sa nu o distrugem.
