Vatra Dornei 27-30 Decembrie (we just love it)

Dupa nici macar o saptamana de la prima excursie, ne-am spus din nou ca vrem la Vatra Dornei. Parca ne-am indragostit de acel loc si vroiam neaparat sa mai mergem. Spus si facut.

27 Decembrie, ora 5:30 AM. Ma trezesc pentru a ma pregati de plecare, plecarea fiind planuita in jurul orei 6, 6 si ceva. Ajunge Paul cu masina, punem ce aveam de pus si plecam sa il luam pe Alex, de data asta fiind doar eu cu Paul si cu Alex. Ajungem in Someseni si il sun pe Alex pentru a-l folosi pe post de GPS, el locuind in Dezmir, nu stiam unde sta. Il tin cateva minute la telefon, imi explica frumos, dupa care ajungem unde trebuia. Il luam si pe el si pornim din nou spre Vatra Dornei. Afara era o liniste apasatoare, o liniste de dimineata care in scurt timp si-a facut
prezenta si in masina. Stateam in liniste in masina, mergeam pe un drum drept care parca nu se mai termina, ascultam piese de la Bon Jovi sau Dire Straits (printre altele) si priveam soarele cum rasarea din spatele muntilor, chiar in fata ochilor nostri. Era un sentiment foarte placut. La ora 9:30 AM, ajungem in Pasul Tihuta, dar de data asta, nu am mai fost dezamagiti. Totul era alb exact cum vroiam eu sa fie. Eram fericiti ca ne vom putea da cu placa pe zapada buna. Ne oprim sa facem cateva poze, cateva, si pornim din nou la drum, eram nerebdatori sa ajungem. Cu cat ne apropiam de Vatra Dornei mai mult cu atat zapada era tot mai mare. La aproximativ ora 10:30 AM ajungem in Vatra Dornei. Aici se circula destul de greu din cauza zapezii de pe drum, dar era bine. Asta vroiam sa gasim si asta am gasit, multa zapada. Acum urma partea mai dificila, sa gasim locuri de cazare, dar la urma urmei s-a dovedit a nu fi chiar asa greu. Din a doua incercare am si gasit cazare. Eram in Vatra Dornei, era zapada multa, am gasit si cazare, altceva nu ne mai trebuia, era excelent. Trebuia doar sa asteptam pana la ora 12 pentru a se elibera camera. Ce sa facem? Vine Paul cu o idee, sa mergem sa mancam ceva. Era buna ideea. Mergem la pensiunea Katerina deoarece, din spusele lui Paul, era buna mancarea acolo, nu ca ar fi mancat el si in alta parte dar...whatever. Comandam, asteptam, ne serveste, mancam, platim si plecam spre Hotelul unde urma sa ne cazam. Ajungem la Hotel, ne ducem toate bagajele in camera si stam putin sa ne odihnim, sau mai degraba sa se aseze mancarea, ca obositi nu aveam de la ce sa fim. Dupa ce stam cateva minute, ne pregatim sa mergem pe partie. Ajungem acolo si pur si simplu nu ne venea sa credem cata lume era. Jos la partie stateau oamenii exact ca si in autobuze cand e aglomeratie. Erau extrem de multi turisti, jos la partie. Pe partie nu erau chiar asa de multi oameni, iar partia fiind lata se putea schia destul de bine. Ne strecuram si noi prin multimea de oameni si incepem sa ne dam. Zapada era excelenta pentru placa, mergea de minune. Ne-am dat ore intregi pana am obosit si ne-am
intors in camera sa mancam si sa ne odihnim putin, fiindca seara, cum ne-am obisnuit, trebuia sa iesim in oras. Am vazut o scena jos la partie si am aflat ca in fiecare seara mixa un DJ pe scena. Foarte bine, acolo mergem. Mai bine nici nu puteau amplasa scena. Lume multa, distractie, muzica, vin fiert si sporturi extreme, toate astea chiar jos la partie unde era scena. Era o atmosfera de distractie, de vacanta, era super, toata lumea se simtea bine si profita de zapada de la Vatra Dornei. Dupa putina distractie ne intorcem in camera si intr-un final adormim. A doua zi vroiam sa mergem sa vedem cum e si partia de la telescaun, partia Dealu Negru care are aproximativ 3 km. Vroiam neaparat sa ne dam. Ne trezim, ne facem treburile de dimineata si pornim spre telescaun. Ajungem la telescaun si dam de o coada de cel putin 20 metri. Si aici ca si la cealalta partie era plin de turisti. Ne punem si noi in rand si asteptam. Dupa aproape o ora ajungem sa ne urcam si noi pe telescaun, in sfarsit. Afara era senin, era destul de frig dar eram imbracati bine si nu aveam probleme. Dupa mai mult de jumatate din distanta, ajungem deasupra brazilor si puteam admira peisajul uluitor care se vedea din acea zona. Am mai fost si data trecuta cu telescaunul dar atunci am prins o vreme mai putin favorabila pentru a putea admira peisajul. Stateam si ne uitam cat de frumos poate sa fie, faceam poze incontinuu, desi nu puteam face cum vroiam, din cauza pozitiei in care stateam pe telescaun, continuam sa fac, era prea frumos totul. Ajungem sus de unde ni se deschide o panorama absolut superba. Vedeam la zeci de kilometri distanta,
muntii din departare acoperiti complet de zapada, casele pierdute si rasfirate pe dealuri, orasele din vale, totul era atat de clar. De mult nu am mai vazut un asa peisaj si imi era dor, chiar imi era dor. Am facut cateva poze, ne-am pus placile in picioare si am inceput sa coboram. Ajungem jos dupa 3 km. Nu am mai coborat niciodata cu placa pe o partie atat de lunga. Desi au fost doua portiuni unde a trebuit sa ne dam placa jos din picioare, a fost excelent. O tura a fost destul, deoarece coada era tot mai mare si nu mai aveam chef sa mai stam inca o ora. Ne ducem pe cealalta partie si ne mai dam acolo cat ne mai dam. Dupa scurt timp ii dau placa la Alex si eu cu Paul mergem sa mancam ceva. Se apropia seara. Imi iau placa inapoi de la Alex si mergem din nou pe partie sa ne dam. Deja era seara si s-a aprins
si nocturna. Noaptea era mai ok decat in timpul zile, sau cel putin noua ne placea mai mult. Ne dadeam cateva ture cu placa, ne mai opream jos la partie, unde era scena, mai ascultam putina muzica, mai serveam cate un vin fiert, mergeam din nou pe partie si tot asa. Era excelent. Ne simtim bine cateva ore dupa care mergem in camera sa ne odihnim pentru ca ziua urmatoare ne astepta o zi grea pe mine si pe Paul, dar mai mult pe Paul. Ne propunem ca dimineata la ora 7 sa pornim si sa urcam pe jos, pe partia mare, pana sus, deoarece telescaunul nu functiona numai de la ora 10 iar noi vroiam sa fim primii care testeaza partia in ziua aceea. Se face dimineata si ne suna telefoanele. In prima faza le oprim si ne punem inapoi sa ne culcam, si eu si Paul, dar cu toata groaza si lenea pe care o aveam, ne trezim si ne
pregatim de plecare. Ajungem la telescaun, era pustiu, nu era nimeni, doar noi si linistea de dimineata. Incepem sa urcam. Dupa nici 200 metri facem prima pauza, trebuia sa imi dau geaca jos ca altfel transpiram si pe urma imi era frig. Pornim din nou, dar dupa alti 200 metri Paul din nou vrea pauza. Era obositor sa urcam cu placile dupa noi, imbracati gros si si pe o ninsoare destul de puternica. Paul vroia sa renuntam, dar nu aveam cum sa renuntam cand noi nu am urcat nici macar 1 km. Dupa alte cateva sute de metri il las pe Paul sa se odihneasca putin pana fac eu cateva poze. "Gata Paul? Urcam?", si am continuat sa urcam pana cu aproximativ 500 m inainte de inceputul partiei. Aici ne tragem sufletul cateva minute dupa care ne incepem coborarea. Zapada era neatinsa de nimeni, nici macar urmele noastre nu se mai vedeau, deoarece ningea destul de bine si se acoperisera repede. Eram primii care se dau pe partie in ziua aceea. Ajungem jos putin dupa ora 10 si deja era coada la telescaun. Ne luam placile in mana si pornim spre hotel pentru a ne odihni putin. Dupa putina odihna, repetam in mare parte itinerarul din seara trecuta. Mergem pe partie, ascultam muzica, bem un vin fiert, ne distram si tot asa pana aproape de ora 12 noaptea. A patra zi era planuita plecarea, nu mai puteam sta deoarece era deja Marti iar Miercuri noaptea era revelionul. Ne trezim dimineata si ne hotaram, eu cu Paul, sa mai mergem inca o tura pe partia Dealu Negru, cea de 3 km, inainte de plecare. Ne strangem din camera, predam cheia si pornim spre partie. Ajungem la telescaun si bineinteles, era coada, dar in fine. Ajungem sus. Vremea era din nou
superba. Am facut si acum cateva poze, poate chiar mai multe decat prima data, deoarece era ultima zi si vroiam sa profit de vremea buna. Cu o oarecare retinere, imi bag aparatul in ghiozdan si ne incepem ultima coborare din excursia asta. Ajungem jos fara prea multe ezitari si ne indreptam spre masina. Era timpul sa plecam. Ajungem la masina, era ora 14:30. Ne schimbam de echipamentul de iarna, ne luam la revedere de la prietenii/ele noastre din Vatra Dornei si pornim spre casa. Cel mai trist lucru dintr-o astfel de excursie este momentul in care te urci in masina si pleci, dar asta ne face sa ne fie tot mai dor de Vatra Dornei de fiecare data cand mergem. A fost o excursie excelenta cam din toate punctele de vedere. Love you guys!! Urmatoarea excursie la Vatra Dornei este planificata exact peste 8 zile incepand de azi. See you there!!

Vatra Dornei 19 - 23 Decembrie

19 Decembrie 2008. 5:30 AM, alarma de la telefon incepe sa sune. Ma trezesc destul de repede, fara prea multe ezitari deoarece urma sa plecam la Vatra Dornei si nu aveam voie sa mai pierd vremea lenevind prin pat. La ora 6:30 era planuita plecarea noastra, dar cum niciodata, nimic nu se intampla chiar cum se planuieste, am plecat doar la ora 7, bineinteles, nefiind nici o problema. Pornim la drum, un drum de aproximativ 4-5 ore. Eram cu totii inca somnorosi de la trezirea, poate putin cam matinala, din acea dimineata, dar pentru unii totul s-a rezolvat cu cateva minute de somn pe masina. Dupa aproximativ 3 ore, ne apropiem de Pasul Tihuta lasand in urma judetul Bistrita-Nasaud. Ne asteptam sa vedem zapada in acea zona dar nu era aproape deloc, doar cateva petece albe pierdute pe acele dealuri ne mai strecurau cate o speranta ca poate vom gasi zapada la Vatra Dornei. Am trecut de Pasul Tihuta si inca nu vedeam zapada. Ma simteam profund dezamagit de ceea ce se intampla. Am asteptam atat de mult excursia asta. Imi doream enorm de mult sa ma dau cu placa pe partiile din Vatra Dornei, iar acum cand mai aveam cativa km pana la Vatra Dornei, priveam dezamagit pe geam, la petecele de zapada, singure si rasfirate, care acopereau muntii din acea zona, munti pe care eu vroiam sa ii vad doar intr-o singura culoare, un simplu alb. Ma consolam cu gandul ca vom gasi modalitati de a ne distra si fara zapada, deoarece nu aveam de ales. Intr-un final ajungem in Vatra Dornei. Aici sperantele noastre de a mai gasi zapada s-au sfarsit. Nu era zapada aproape deloc, cel putin pentru a se putea schia. Incercam sa ne obisnuim cu gandul ca nu ne vom da cu placa in excursia asta.
Ajungem la pensiune, ne lasam bagajele, stam cateva minute dupa care pornim intr-o mica plimbare pana la telescaun, aflat la 10-15 min de pensiune, pentru a vedea cum e. Ajunsi la telescaun, ne hotaram sa urcam pana sus pentru a admira peisajul, si pentru inca o speranta ca poate vom gasi zapada macar acolo sus. Ne imbarcam si incepem sa urcam. Dupa cateva minute, telescaunul ne ridica mai sus de varful brazilor de unde in sfarsit puteam admira peisajul superb din acea zona. Au trecut 25 de minute si in sfarsit ajungem sus. Era superb, dar in acelasi timp, dezamagitor. Nici aici nu era destula zapada pentru a ne putea da cu placa. Am facut cateva poze dupa care ne-am intors la telescaun pentru a cobora. Ajungem la pensiune destul de inghetati de la frigul rabdat pe telescaun, dar ne incalzim repede. Era deja seara, trebuia sa facem ceva sa nu ne plictisim. Ii sun pe Alin si pe Alex care erau cazati in alta parte si iesim in oras la plimbare. Ne plimbam cat ne plimbam si intr-un final ajungem la un patinuar. Eu si Alex nu ne-am mai dat pana acum pe patine si vroiam sa incercam. Era o ocazie buna, avand in vedere ca ne si plictiseam. Inchiriem niste patine si incepem sa ne dam, cel putin eu si Alin, Alex parca era lipit de margine si nu se putea desprinde, dar nu a durat mult pana cand l-au luat fetele din Vatra Dornei in primire si au inceput sa-l plimbe pe gheata ca
pe un catelus. Avantajul incepatorilor. Dupa aproximativ doua ore de patinat ma dureau deja picioarele de la patine. Atunci am inteles de ce era asa ieftina inchirierea lor. In fine, la urma urmei a fost ok prima seara. In a doua zi, eu cu Alin, ne-am propus sa ne trezim de dimineata si sa mergem sus pe partie in speranta ca vom prinde un rasarit frumos, dar si acum a fost doar speranta. Ne trezim dimineata devreme, in jur de ora 6, si pornim incet spre partie. Partia era inchisa si nu aveam voie sa intram, dar am profitat de intunericul si ceata de afara si ne-am strecurat pe undeva. Ajungem la jumatatea partiei, de aici era tot mai intunecat, nefiind reflectoare ca si la baza partiei. Imi aprind o lanterna si in foarte scurt timp vedem o lumina puternica de jos de la partie indreptata spre noi. Era paznicul de jos. Noi nu il vedeam, vedeam doar lumina, asta insemnand ca nici el nu ne vedea pe noi. Imi sting lanterna si incepem sa urcam mai cu viata cateva minute. Era prea mult de urcat si nu cred ca era paznicul intr-o forma asa buna incat sa ne urmareasca. Ajungem sus la partie. Afara incepea sa se lumineze, a inceput sa ninga, era ceata, cerul era plin de nori, stiam ca nu vom vedea nici un rasarit. Cu toate astea am tras cateva cadre, desi nimic interesant, si am pornit inapoi spre pensiune. In drum spre pensiune vedem un indicator pe care scria "Spre Paintball".
Suna interesant. Nu am stat mult pe ganduri si ne-am dus sa vedem despre ce era vorba. Bineinteles, vroiam sa jucam. La ora 2 am fost prezenti pe terenul de Paintball. Ne-am echipat, am luat armele, am ascultat regulile de joc si am inceput sa ne "vopsim" cu bile, adica am inceput jocul. Ne-au spus cei de acolo ca este un joc in care esentialul este fuga, si este si foarte obositor. Banuiam ca este obositor, dar nu credeam ca in asa masura. Cu toate ca nu pare, paintball-ul este si un joc dureros, cateodata. M-am convins singur dupa ce am incasat o bila exact in varful capului, intr-o zona neprotejata de casca. Dupa o ora de joc eram tot transpirat. Am ajuns la concluzia ca paintball-ul este un joc, pe cat de distractiv, pe atat de obositor. Ne-am terminat distractia. Eram toti nerabdatori sa facem un dush. Ajungem la pensiune, ne mai ocupam timpul cu una alta pana cand se insereaza si pe urma bineinteles, iesim in oras. Prima seara a fost frumos la patinuar, asa ca am hotarat ca mergem si in seara asta. Ne-am dat cat ne-am dat si in a doua seara, iar dupa aproximativ doua ore predam patinele, il conducem pe Razvi la gara, el venind in Vatra Dornei doar pentru o zi, dupa care mergem inapoi la pensiune. A doua seara a fost mai linistita decat prima, cum de altfel e in aproape orice excursie. A treia zi dimineata era planuita plecarea acasa. Ne trezim dimineata si avem parte de o surpriza. Afara era zapada si vedeam lumea cum se indreapta spre partie. Era prea frumos sa nu mai ramanem inca o noapte. Din pacate majoritatea nu puteau sa mai ramana. Am ramas doar eu cu Alex si cu Alin. Ii salutam pe restul, imi duc bagajele in camera la Alex si Alin, deoarece ei erau cazati altundeva, ne imbracam si pornim spre partie. Pe partie era zapada, eram fericiti ca ne putem da cu placa. Partia era excelenta. Cu un nivel de dificultate mediu, si foarte lata, era perfecta pentru oricine. Ne-am dat ore intregi pana cand am obosit si ne-a luat foamea. Ne intoarcem la pensiune pentru a manca si a ne odihni putin. Seara bineinteles, iesim in oras. Mergem la patinuar, dar de data asta doar sa privim, deoarece resursele noastre de bani erau cam limitate. Dupa obisnuita plimbare de seara ne intoarcem in camera si ne punem la TV, dar in scurt timp adormim, deoarece eram destul de obositi. Ne trezim in a 4-a zi de sedere in Vatra Dornei. Mancam putin de dimineta si ne echipam sa mergem pe partie. Pe zi ce trecea ne placea tot mai mult. Ne hotaram sa mai ramanem inca o seara desi nu mai aveam bani numai de cazare, dar noroc cu cardul si
cu mama lui Alin care i-a mai bagat cativa bani pe card si s-a rezolvat problema. Ajungem pe partie. Ne dam si in a doua zi ore intregi pana mai spre seara dupa care ne intoarcem in camera pentru a ne odihni. Ziua urmatoare trebuia sa plecam, si din pacate nu mai aveam bani pentru inca o noapte. Ziua a 5-a. La ora 12 dimineata trebuia sa eliberam camera. Trenul nostru era la ora 3. Dupa o mica conversatie cu doamna de la receptie, Alex a rezolvat sa ne putem lasa bagajele in camera pana la ora 2. Era perfect, ne mai puteam da pe partie cateva ore, fapt care l-am si facut. Starea partiei era si mai buna decat in primele doua zile deoarece a nins in ultima noapte. Cum am mai spus, pe zi ce trecea era tot mai frumos, ne placea tot mai mult la Vatra Dornei, dar din pacate acum chiar nu mai puteam sta. Ne indreptam spre gara la ora 2 jumate, cumparam bilete si asteptam trenul. Afara ningea foarte tare si tot orasul s-a facut alb in cateva minute, iar noi nu intelegeam de ce trebuie sa ninga exact cand plecam noi. Trenul nostru ajunge in gara. Ne urcam in el cu un oarecare regret ca parasim Vatra Dornei, dar cu bucuria ca macar am fost si aici si ne-am distrat. Evident, vroiam sa mai revenim in Vatra Dornei cat de curand. A urmat acel gen de calatorie cu trenul in care doar inchizi ochii si te trezesti acasa. Am inchis ochii si ne-am trezit in Cluj. Pot sa spun ca a fost una dintre cele mai
excelente excursii pe care le-am facut in ultima vreme. Ii salut pe toti din Vatra Dornei si sper sa ne vedem cat de curand pe partie!!

Living in a dream - Masivul Vladeasa

Cat de frumoasa poate fi o mare de nori albi? Cat de frumos poate fi sa stai sa privesti acea mare? Ce sentimente te cuprind in acele clipe de plutire? Imi doream de foarte multa vreme sa aflu un raspuns la aceste intrebari, dar nu stiam cand si unde se va intampla. Ne-am hotarat sa facem Duminica o plimbare pana la cabana Vladeasa, aflata la 1430 m altitudine, in masivul cu acelasi nume, Masivul Vladeasa, un loc cu o splendoare aparte, un loc care pur si simplu iti taie rasuflarea, un loc absolut minunat in care aveam sa aflu raspunsul la acele intrebari care ma framantau.
La aproximativ ora 2 pornim din Cluj pe drumul spre Oradea. Vremea nu parea ca tine cu noi, dar cu toate astea noi eram optimisti. Dupa aproximativ 65 de km cotim la stanga si ne continuam drumul prin satul Bologa pana ajungem in satul Sacuieu. De aici lasam in urma asfaltul si o luam la dreapta pe un drum forestier. Mai aveam de urcat inca 10 km dupa cum arata indicatorul de la intrarea in Sacuieu. Drumul era foarte rau si in unele locuri foarte abrupt. Ajungem la jumatatea drumului si ne oprim pentru a se mai raci motorul la masina. Deasupra noastra nu vedeam decat o
ceata foarte densa care parca punea capac padurii. Pornim din nou la drum si dupa scurt timp intram in ceata pe care am vazut-o de mai jos. Era minunat sa vedem in stanga si in dreapta noastra padurea cu brazii ei inalti si ceata care se strecura printre ei. Dupa cateva minute, padurea se termina si iesim pe un platou, era platoul din zona Cabanei Vladeasa de unde, in zilele insorite se poate admira un peisaj superb, dar noi nu vedeam nimic decat ceata. Trebuia sa asteptam sa dispara ceata, altceva nu aveam ce face. Dupa scurt timp, asteptarea noastra se parea
ca da roade. Pot sa spun ca muntele mi-a daruit ceea ce imi doream de foarte mult timp. Vedeam cum se lasa repede ceata sub nivelul nostru si cum acea mare de nori pe care o asteptam de atata vreme a inceput sa se contureze chiar in fata ochilor mei. Nu imi venea sa cred ce vad, eram cuprins de tot ce se intampla, ma incercau niste sentimente care pur si simplu imi taiau respiratia si glasul. Aparatul nu se mai oprea din declansat, faceam poze intr-una. Am ramas fara cuvinte si vroiam sa inghet acele momente de vis cu ajutorul aparatului, altfel nu cred ca puteam, desi, si asa sunt doar pozele, sentimentele au ramas la mine. Am vrut sa aflu raspunsul la acele intrebari, si le-am aflat in acea zi. Am trait intr-o poveste, intr-un vis, am plutit si am simtit ca zbor, toate in acea zi. Nimic nu se poate compara cu acele sentimente care ti le ofera natura, acea liniste interioara care te cuprinde de fiecare data cand privesti un peisaj, acele mici detalii care te fac sa zambesti ori de cate ori le privesti, acea lumina calda si fina de la apus sau rasarit, acele culori superbe de toamna, totul. E minunat sa te lasi cuprins de minunatiile naturii. Desi am fost numai odata pana acum, pot sa spun ca Masivul Vladeasa e o zona absolut superba, o zona in care natura iti poate oferii in fiecare clipa ceva nou, ceva senzational, acel ceva care sa te lase fara cuvinte, cum de altfel iti pot oferi multe alte locuri din natura. Natura e cel mai de pret lucru pe care il poate avea omul, si totusi cati dintre noi se gandesc la asta? Hai sa protejam natura si sa ne bucuram de ea si de toata splendoarea si frumusetea ei, si sa incercam sa nu o distrugem.

Maguri 1 Noiembrie

Pentru a 5-a oara anul acesta, pentru mine, am ales destinatia Maguri, dar de data asta doar pentru o zi de ride. De cand mi-am facut alta bicicleta am inceput sa ne plimbam tot mai mult pentru a cauta locuri pe unde sa ne dam, si vom continua sa cautam locuri noi si frumoase si asta imi place enorm la hobby-ul asta pe care il am. Sunt tot timpul in natura cautand de fiecare data o noua provocare, un nou paisaj, un nou loc, ceva diferit decat ceea ce vad in fiecare zi, ceva nou, si poate asta ma va motiva sa continui sa practic acest sport. Imi place mult, chiar imi place, fiind ca e absolut minunat sa poti sa faci ceea ce mai demult iti parea atat de greu de realizat. Ok, trecand peste micuta paranteza de mai sus, ne pregatim sa plecam la Maguri. Vremea era frumoasa. Desi am pornit cam tarziu din Cluj, si am mai si pierdut vremea pe drum, am reusit sa ajungem sus in Maguri chiar inainte sa apuna soarele. Mai aveam aproximativ o ora pana cand se intuneca si noi eram inca sus in Maguri, de unde trebuia sa ne luam bikeurile si sa coboram. Facem cateva poze, nu multe deoarece eram in criza de timp, doar asa sa nu plecam de acolo cu cardul chiar gol, ne luam bikeurile si pornim cat mai repede pentru a profita de lumina, deoarece cu ochelarii pe ochi se intuneca mult mai repede, si nu e tocmai placut sa cobori cu viteza pe un drum forestier fara sa vezi prea multe in fata, nu de alta dar am mai patit si am cam avut emotii. In fine, incepem sa coboram, lasand-ul pe Misu in spate, care cobora cu masina. Nu dupa mult timp de la pornire, ajungem la o portiune de coborare de aproximativ 500 de metri fara nici o curba. Prindem viteza mare, drumul era foarte rau si cu multe pietre si gropi. E foarte solicitant sa ti bicicleta sub control pe un drum asa de rau si la asa viteza. Pe la jumatatea acelei portiuni au inceput sa imi amorteasca mainile si picioarele de la asa multe zguduituri in viteza, dar nu vroiam sa ma opresc, era prea frumos sa ma opresc. La sfarsitul acelei portiuni ne oprim pentru a ne dezamorti. Abia imi mai miscam degetele, dar in scurt timp a inceput sa imi curga iarasi sangele prin degete si mi-am revenit. Mai aveam aproximativ trei sferturi din drum de coborat, de data asta fara oprire, asa ne-am gandit ca va fi, dar nu a fost asa. Pornesc primul, Alin porneste chiar in spatele meu, eram unul langa altul dar nu il vedeam, eram prea concentrat la drum, la fiecare miscare pe care o faceam, la fiecare pietricica, la fiecare curba. Pe la jumatatea drumului ma uit in spate, Alin nu era nicaieri. Probabil a ramas mai in spate. Ma opresc si il astept in jur de 1 min dar nici vorba
sa apara. Ceva nu era in regula. Ma intorc si incep sa urc, dar Alin tot nu aparea. Atunci m-am gandit ca poate m-a depasit in ceva curba si nu l-am observat probabil pentru ca eram foarte concentrat sa vad ce se petrecea pe drum, fiind ca lumina era foarte slaba. Am inceput sa cobora iarasi, era foarte mult noroi, pedalam cat de tare puteam pentru a-l ajunge din urma, dar tot nimic. M-am oprit din nou si am inceput iarasi sa urc. In timp ce urcam, am vazut o masina venind pe drum in jos. Am oprit-o si l-am intrebat pe sofer daca nu a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus. Mi-a spus ca a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus care incerca sa sune pe cineva.
Atunci m-am mai linistit deoarece stiam ca nu e nimic grav si probabil are doar ceva probleme la bicla. Continui sa urc pana cand ma intalnesc cu Alin si Misu care coborau cu masina. Am aflat ca la Alin i s-a stricat bicla si nu a mai putut cobora. Eram putin nervos deoarece era deja cam intuneric, mai aveam cam jumatate de drum de
coborat si am si intrerupt coborarea de 3 ori pana acum, ceea ce nu e chiar asa placut la un ride. Eu imi continui coborarea cu bicicleta, dar de aici incolo singur. Pe ultima portiune a drumului era cel mai mult noroi si trebuia sa ma grabesc pentru a nu ma prinde noaptea pe drum, dar cu toate astea a fost cea mai super portiune din tot drumul (imi pare rau Alin ca ai ratat asa ceva). Simt din nou cum imi amortesc si aici mainile dupa atata coborare, dar inca ma pot tine. Ajung intr-un final la capatul coborarii, afara era deja intuneric. Mai aveam de mers
aproximativ 1 km pana in satul Racatau, unde urma sa ii astept pe Misu si Alin. Ajung in sat, imi las bicicleta jos si ma uit la ea, pe urma ma uit la mine si ma uimesc. Nu stiu daca am mai fost vreodata asa de murdar cum eram atunci. Bicicleta era pur si simplu toata maro, toata. Casca mea la fel, ochelarii la fel, ghiozdanul la fel, si bineinteles si eu la fel. Peste tot eram stropit cu noroi, dar cu toate astea, a meritat, chiar a meritat. Cu cat esti mai murdar la final cu atat e satisfactia mai mare. Dupa aproximativ 30 de minute au ajuns si Misu cu Alin. Imi pun bicla pe masina si pornim spre casa. A fost o experienta extraordinara, si o zi
frumoasa, pe cat de murdara pe atat de frumoasa.......ma rog, nu chiar.