miercuri, 18 martie 2009
Cheile Turzii 14 Martie
Sambata 14 Martie. O zi frumoasa de primavara. Ma trezesc dimineata in jurul ore 10. Afara era un soare puternic si un senin cum de mult nu am mai vazut. Il sun pe Alin si ii propun sa facem o plimbare cu biclele pana la Cheile Turzii. Spus si facut. Ma imbrac, si ma indrept incet spre el. Ajung la Alin dar el nu era gata inca. Trebuia sa isi schimbe roata de pe spate la bicla. Dupa aprocimativ o ora jumate de chinuri cu roata de pe spate si cu reglaje de frane, pornim spre Cheile Turzii. Pe jos era ud deoarece noaptea a nins si inca nu se uscase. Ajungem in padurea Faget de unde aveam de urcat cativa km pe jos. Aici era inca zapada topita pe drum si cu fiecare masina care trecea eram tot mai stropiti. Nu ne mai interesa ca eram murdari sau nu. Oricum nici nu ne gandeam ca vom ajunge acasa curati. Ajungem sus in Faget si de aici ne punem pe biciclete si incepem sa pedalam. Ajungem la jumatatea drumului cand auzim ceva iesind dintr-o curte. Ne uitam in spate. Era un caine extrem de furios care fugea dupa noi. Pedalam cat putem de repede si dupa multe pedale scapam in sfarsit de caine, dar cu o problema la bicicleta lui Alin. Si cum ar fi prea complicat sa va spun despre ce era vorba, va spun doar ca am stat cateva minute bune, aproximativ 30 de minute, pana am rezolvat problema si pana cand am putut porni mai departe. Dupa aproximativ 25 km ajungem in sfarsit in Cheile Turzii, dar in spatele Cheilor. Aici era mult noroi si umezeala, dar nu prea mai conta. Ne hotaram sa trecem prin Chei ca sa ajungem in fata si pentru a ne putea continua drumul de acolo, inapoi spre Cluj dar prin alt loc, pe soseaua principala de data asta. Intram in Chei. Soarele nu mai batea decat pe crestele Cheilor, era foarte frumos. Ne oprim, tragem cateva cadre dupa care ne continuam drumul pe o poteca foarte ingusta si plina de bolovani alunecosi. In unele portiuni mai era inca destul de multa zapada si trebuia sa avem grija pe unde calcam, fiind si cu bicicletele dupa noi, ne era mult mai greu, si in momentul acela chiar nu vroiam sa facem baie in raul care traverseaza Cheile, dar cunoscand deja poteca din Chei, nu am avut probleme si am traversat portiunile cele mai grele fara nici o problema. Ne oprim la mijlocul Cheilor pentru a admira si pentru a poza un colt de stanca cuprins de lumina soarelui. Era superb, dar din pacate nu putea pierde mult timp deoarece trebuia sa ajungem si inapoi in Cluj. Iesim din Chei si de aici incepem sa urcam pe un drum de tara, plin de noroi si mizerie, care ne ducea spre soseaua principala. Murdari si stropiti din cap pana in picioare, ajungem in cele din urma la sosea. De aici ne asteptau inca 25 de km pana in Cluj. Urcam pe jos aproximativ 3 km, deoarece, Alin avand probleme la bicla nu putea urca pe ea. Afara se intuneca deja. Eram destul de obositi dupa atata urcat pe jos. Am parcurs pana acum 30 si ceva de km, din care aproximativ 10 i-am urcat pe jos cu bicicletele dupa noi, si nu e tocmai relaxant sa tragi bicicleta dupa tine atatia km. Se termina panta si ne punem pe biciclete, dar nu pentru mul timp. Alin are iarasi probleme la bicicleta. Era deja intuneric. Il ajut pe Alin cu lumina sa isi rezolve din nou problemele dupa care continuam drumul, dar din nou nu pt mult timp. Bicicleta lui Alin era nesimtita si chiar nu ne lasa sa ne parcurgem drumul linistiti. Orice ii facea, se strica la loc in scurt timp. Atunci am renuntat si am chemat pe cineva dupa noi. Din pacate nu am reusit sa ne parcurgem tot drumul pe biciclete dar a fost o "plimbare" foarte placuta cu toate ca am avut atatea probleme.
luni, 16 martie 2009
Maguri 27 Feb. - 1 Martie
27 Februarie 2009, ne pregatim pentru prima excursie la Maguri din acest an, si in acelasi timp, probabil si pentru ultimul ride cu placa din acest sezon, din pacate. Pornim Vineri dupa-masa. Trebuia sa ne grabim putin deoarece nu stiam cum e drumul, si nu vroiam sa ne trezim cu tot felul de surprize neplacute. Ajungem jos in satul Racatau, pana aici totul bine si frumos, dar "aventura" abia de aici incepe. Cu cat urcam mai sus cu atat zapada de pe drum era tot mai mare. Nu dupa mult timp incepem sa avem probleme, masina nu mai urca. Ne oprim, punem lanturile si ne continuam
drumul, mult mai linistiti, dar nu pentru mult timp. In fata noastra aveam o dacie care urca si ea, iar in fata daciei se iveste de dupa o curba un camion care cobora pe drum. Drumul era destul de ingust si nu stiam daca vom incapea. Camionul trage pe dreapta dar tot era foarte putin loc. Cei din fata noastra incearca sa treaca pe langa camion dar nu reusesc. Masina le ramane blochata in zapada. Ne dam jos din masina si mergem sa ii impingem. In timp ce le impingeam dacia, din cauza drumului alunecos, masina aluneca in lateral si se lipeste de camion. Era problema. Afara incepea sa se intunece, iar noi nu eram nici la jumatatea drumului. Dacia nu se putea misca, camionul nici asa, iar noi stateam si asteptam sa se rezolve cumva problema. Dupa mai mult de 30 de min de certuri intre cei doi soferi, ne punem toti cei care eram acolo in jurul daciei si o tragem de langa camion pentru a putea trece. Dacia a trecut, desi putin indoita in zona in care s-a lovit de camion, din a doua incercare a reusit. Urmam noi, dar noi deja stiam cum trebuie sa procedam. Fara graba, trecem si noi si ne continuam drumul fara probleme pana sus. Ne apropiem de cabana. Aici zapada era atat de mare incat masina nu vroia sa miste de pe loc, cu toate ca impingeam trei persoane si aveam si lanturile puse. In nici un caz pe acolo nu puteam inainta. Dam inapoi si incercam pe alt drum. Prima incercare o ratam, sau mai bine zis, Paul o rateaza deoarece doar el era in masina. Noi asistam cu impinsul. Mai incearca Paul de cateva ori dar degeaba. Masina nu vroia sa urce. Era noapte deja si batea un vant foarte zece. Lasam masina la aproximativ 200 de metri de cabana si
continuam sa urcam pe jos, cu toate bagajele in mana, dar...intr-un final ajungem cu bine la cabana, si asta conteaza. Ne instalam, ne schimbam, facem focul, mancam, povestim, glumim, ascultam muzica, si bineinteles, ne punem sa dormim, cel putin teoretic vorbind, practic nu prea, cel putin eu si Alin, Raul si Paul dormeau fara nici o problema. Asteptam sa vina ziua urmatoare pentru a ne da cu placa. La 6:30 AM ne suna alarmele de la telefoane, mie si la Alin. Vroiam sa ne trezim pentru a prinde rasaritul si a face cateva poze. Ne ridicam din pat, ne echipam si pornim prin sat. Afara era innorat si stiam ca nu vom prinde nici un rasarit, dar cu toate astea ne-am plimbat cateva ore prin frig si zapada, am tras cateva cadre dupa care ne-am intors la cabana. Paul si Raul inca dormeau. Ii trezim si pe ei si dupa ce mancam si ne incalzim putin, ne luam placile si ne incepem ziua. Inarmati cu o lopata, pornim in cautarea unui loc bun pentru a face o rampa. In scurt timp gasim locul si ne apucam de treaba. Dupa aproximativ o ora, rampa era gata. Incepem sa ne dam. Ne dam cateva ore pana cand cade Paul si se loveste la mana. Nu se mai putea da. Ne ducem inapoi la cabana. Pentru Paul distractia cu placa s-a cam terminat, din pacate. Dupa ce ne uscam si mancam putin, eu cu Alin ne luam placile si ne ducem, de data asta, undeva mai aproape de cabana si facem o alta rampa pentru a ne mai da pana mai spre seara. A doua seara ne punem mai repede la somn deoarece eram mai obositi si de data asta reusim sa si adormim. Ne trezim dimineata intr-un frig crunt. Focul s-a stins repede dupa ce am adormit noi si pana dimineata s-a racit foarte tare in cabana. Ma apuc repede sa fac focul pentru a ne putea incalzi. La ora 2 aproximativ era planuita plecarea. Trebuia sa facem ceva pana atunci. Din nou luam lopata cu noi si ne apucam de facut cea mai mare rampa de pana acum. Ideea era ca rampa sa ne arunce peste un drum si peste un gard. Era o saritura destul de mare. Dupa doua ore, o facem si pe asta. Urma sa o testez, eu fiind singurul care s-a dat pe ea. Imi placea enorm, parca zburam pur si simplu. Era un sentiment minunat, dar din pacate trebuia sa ne pregatim de plecare. Mi-am incheiat sezonul cu niste sarituri reusite si asta ma face sa ma simt bine. Acum nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina iarna urmatoare, si promitem ca o sa o facem si mai lata (rampa), si la propriu si la figurat.
drumul, mult mai linistiti, dar nu pentru mult timp. In fata noastra aveam o dacie care urca si ea, iar in fata daciei se iveste de dupa o curba un camion care cobora pe drum. Drumul era destul de ingust si nu stiam daca vom incapea. Camionul trage pe dreapta dar tot era foarte putin loc. Cei din fata noastra incearca sa treaca pe langa camion dar nu reusesc. Masina le ramane blochata in zapada. Ne dam jos din masina si mergem sa ii impingem. In timp ce le impingeam dacia, din cauza drumului alunecos, masina aluneca in lateral si se lipeste de camion. Era problema. Afara incepea sa se intunece, iar noi nu eram nici la jumatatea drumului. Dacia nu se putea misca, camionul nici asa, iar noi stateam si asteptam sa se rezolve cumva problema. Dupa mai mult de 30 de min de certuri intre cei doi soferi, ne punem toti cei care eram acolo in jurul daciei si o tragem de langa camion pentru a putea trece. Dacia a trecut, desi putin indoita in zona in care s-a lovit de camion, din a doua incercare a reusit. Urmam noi, dar noi deja stiam cum trebuie sa procedam. Fara graba, trecem si noi si ne continuam drumul fara probleme pana sus. Ne apropiem de cabana. Aici zapada era atat de mare incat masina nu vroia sa miste de pe loc, cu toate ca impingeam trei persoane si aveam si lanturile puse. In nici un caz pe acolo nu puteam inainta. Dam inapoi si incercam pe alt drum. Prima incercare o ratam, sau mai bine zis, Paul o rateaza deoarece doar el era in masina. Noi asistam cu impinsul. Mai incearca Paul de cateva ori dar degeaba. Masina nu vroia sa urce. Era noapte deja si batea un vant foarte zece. Lasam masina la aproximativ 200 de metri de cabana si
continuam sa urcam pe jos, cu toate bagajele in mana, dar...intr-un final ajungem cu bine la cabana, si asta conteaza. Ne instalam, ne schimbam, facem focul, mancam, povestim, glumim, ascultam muzica, si bineinteles, ne punem sa dormim, cel putin teoretic vorbind, practic nu prea, cel putin eu si Alin, Raul si Paul dormeau fara nici o problema. Asteptam sa vina ziua urmatoare pentru a ne da cu placa. La 6:30 AM ne suna alarmele de la telefoane, mie si la Alin. Vroiam sa ne trezim pentru a prinde rasaritul si a face cateva poze. Ne ridicam din pat, ne echipam si pornim prin sat. Afara era innorat si stiam ca nu vom prinde nici un rasarit, dar cu toate astea ne-am plimbat cateva ore prin frig si zapada, am tras cateva cadre dupa care ne-am intors la cabana. Paul si Raul inca dormeau. Ii trezim si pe ei si dupa ce mancam si ne incalzim putin, ne luam placile si ne incepem ziua. Inarmati cu o lopata, pornim in cautarea unui loc bun pentru a face o rampa. In scurt timp gasim locul si ne apucam de treaba. Dupa aproximativ o ora, rampa era gata. Incepem sa ne dam. Ne dam cateva ore pana cand cade Paul si se loveste la mana. Nu se mai putea da. Ne ducem inapoi la cabana. Pentru Paul distractia cu placa s-a cam terminat, din pacate. Dupa ce ne uscam si mancam putin, eu cu Alin ne luam placile si ne ducem, de data asta, undeva mai aproape de cabana si facem o alta rampa pentru a ne mai da pana mai spre seara. A doua seara ne punem mai repede la somn deoarece eram mai obositi si de data asta reusim sa si adormim. Ne trezim dimineata intr-un frig crunt. Focul s-a stins repede dupa ce am adormit noi si pana dimineata s-a racit foarte tare in cabana. Ma apuc repede sa fac focul pentru a ne putea incalzi. La ora 2 aproximativ era planuita plecarea. Trebuia sa facem ceva pana atunci. Din nou luam lopata cu noi si ne apucam de facut cea mai mare rampa de pana acum. Ideea era ca rampa sa ne arunce peste un drum si peste un gard. Era o saritura destul de mare. Dupa doua ore, o facem si pe asta. Urma sa o testez, eu fiind singurul care s-a dat pe ea. Imi placea enorm, parca zburam pur si simplu. Era un sentiment minunat, dar din pacate trebuia sa ne pregatim de plecare. Mi-am incheiat sezonul cu niste sarituri reusite si asta ma face sa ma simt bine. Acum nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina iarna urmatoare, si promitem ca o sa o facem si mai lata (rampa), si la propriu si la figurat.
duminică, 22 februarie 2009
Vatra Dornei 13 - 15 Februarie 2009
Ninsoare, zapada, excursie, snowboard, partie, prieteni, telescaun, distractie. Toate intr-un cuvant, Vatra Dornei.
Ne pregatim pentru a 4-a oara sa mergem la Vatra Dornei. Cu cateva zile inainte de plecare, ne gandeam daca ar trebui sa ne punem placile de snowboard sau nu, deoarece nu era zapada. Dar totul s-a schimbat in ziua de joi, cand a inceput sa ninga atat de tare incat deja ne gandeam ca s-ar putea sa avem probleme pe drum, din cauza zapezii, dar din fericire, nu am avut nici o problema mai serioasa. Pornim in dimineata zilei de Vineri 13. La 5:30 AM ajunge Paul la mine. Il luam si pe Alin si pornim spre Alex. Ajungem in Dezmir unde si intampinam o mica problema din cauza zapezii. Masina nu mai vroia sa urce. Il rugam pe Alex sa coboare el spre noi pentru ca nu mai puteam inainta cu masina. In scurt timp se rezolva si micuta noastra problema. Ajunge Alex, ne urcam in masina si pornim spre Vatra Dornei. Afara continua sa ninga. Dupa aprocimativ 2-3 ore ajungem in Pasul Tihuta, partea de care ne era cel mai groaza, deoarece cu o seara inainte ne uitam ingrijorati la televizor cum spuneau cei de la stiri ca in Pasul Tihuta se circula foarte greu din cauza zapezii mari. Eram in Pasul Tihuta, zapada era foarte mare intr-adevar, dar nici vorba de blocaje pe drum sau de circulatie ingreunata. Ne continuam linistiti drumul
pana in Vatra Dornei fara nici o problema. Dupa aproximativ 4 ore ajungem in sfarsit. De data asta aveam cazarea asigurata si nu mai trebuia sa ne mai stresam si cu asta. Odata ajunsi, mergem la Diana acasa pentru a ne intalni cu scumpele noastre prietene. In scurt timp ne acomodam si ne simtim ca si acasa. Am povestit si am ras ore intregi pana cand a venit mama Dianei si ne-a aratat apartamentul unde urma sa ne cazam. Am mai stat putin la povesti dupa care s-a facut seara. Deja prima zi din excursie era pe sfarsite si noi nu am testat inca partia. Ne schimbam, ne luam placile si pornim spre partie pentru a ne da macar putin. Ajungem acolo. Partia era pustie, mai erau maxim 10 schiori pe toata partia. Nocturna era pornita doar in partea de jos a partiei, dar cu toate astea ne-am dat si asa cateva ore pana cand s-a stins si ultimul reflector, deoarece nu mai era nimeni, doar noi, si si noi eram deja plictisiti. Ajungem in camera. Ne schimbam, ne spalam, dupa care mergem in vecini (la Diana) la o poveste de seara. Dupa multe povesti si multe minute de ras si de tacere, ne terminam si ultimul pahar de vin, ne terminam si povestile si ne mutam la noi in apartament. Alin si Alex deja dormeau in timp ce Paul, marele bucatar Paul, gatea o minunata supa de galuste la plic, iar eu stateam si ma intrebam oare cand o fi gata supa. Era deja ora 2 noaptea iar noi stateam si mancam supa minunata "facuta" de Paul. Terminam de mancat si ne punem si noi la somn, dar nu inainte ca Paul sa primeasca felicitarile mele pentru supa "gatita". Dimineata avem parte de o surpriza nu tocmai placuta dar fiind ca ar fi prea mult sa povestesc, spun doar ca am avut o mica problema in urma careia a trebuit sa ne mutam la Diana in apartament pentru inca o noapte. Neavand alte solutii, ne luam toate bagajele si tot ce aveam si ne ducem la Diana, care statea in apartamentul de langa cel in care am stat noi. Era sambata, Valentine's day. Ne pregatim sa mergem la partia de la telescaun. Mancam putin, mai povestim putin, ne schimbam si pornim. Ajungem jos la telescaun, ne luam bilete si ne asteptam randul. In scurt timp ne vine si nou randul, si pornim spre inceputul partiei. Dupa 25 de min de admirat peisajul si de rabdat frig, ajungem in sfarsit sus. Aici zapada era mult mai mare decat jos la partie, totul era alb, era foarte frumos. Dupa o scurta pauza in care ne-am dezmortit putin, ne scoatem aparatele si pornim intr-o mica plimbare prin zona pentru a trage cateva cadre. Dupa ce ne incheiem photosession-ul, ne incepem lunga coborare. Zapada era excelenta pentru placa. Coboram intr-un ritm destul de alert. Ajungem jos intr-un final, dupa minute intregi de coborare, iar de aici ne indreptam spre cealalta partie, partia Parc. Cu toate ca eram putin obositi, am mai facut cateva ture si aici, dupa care "gata cu snowboardul pe ziua de sambata" si ne indreptam spre "casa". Ajungem la Diana acasa, facem un dus, mancam putin, stam la povesti, ne bucuram impreuna cu fetele de valentine's day, ne uitam la tv si bineinteles, intr-un final ne punem sa dormim. Ne trezim dimineata dupa o noapte nu tocmai grozava, din punctul meu de vedere, deoarece nu cred ca am dormit mai mult de 2 ore in noaptea aceea si am avut si o durere de cap groaznica, dar ma bucuram ca a trecut in sfarsit noaptea. Ma ridic din pat, beau un medicament si in scurt timp imi trece durerea de cap. Eram "ca nou". Era Duminica, ziua plecarii. Plecarea era planuita seara, deci mai aveam o dupamasa intreaga la dispozitie sa facem ce vrem.
Ne ducem din nou sus la telescaun, unde improvizam o rampa si sarim ore intregi pana cand ne plictisim. Dupa multe sarituri si cazaturi, ne facem cateva poze, mai tragem si cateva cadre si pornim din nou pe partie in jos. Trebuia sa ajungem la Diana sa ne schimbam, sa ne spalam, si sa ne pregatim de plecare. Ajungem la Diana. Dupa un mic dus ne pregatim incet bagajele. Cu putin inainte de ora 7, ora stabilita pentru plecare, ne luam ramas bun de la parintii Dianei care urmau sa plece de acasa si le multumim mult pentru tot. In scurt timp ne luam si noi bagajele si tot ce aveam si le ducem in masina. Era ora 7, trebuia sa plecam. Cu un mare regret ne luam ramas bun si de la scumpele noastre prietene, ne urcam in masina si plecam lasand in urma un weekend superb. Acestea fiind spune, mai completam in "carnetelul" nostru cu amintiri inca o pagina pentru a ne aminti mereu de momentele frumoase petrecute alaturi de prieteni.
Ne pregatim pentru a 4-a oara sa mergem la Vatra Dornei. Cu cateva zile inainte de plecare, ne gandeam daca ar trebui sa ne punem placile de snowboard sau nu, deoarece nu era zapada. Dar totul s-a schimbat in ziua de joi, cand a inceput sa ninga atat de tare incat deja ne gandeam ca s-ar putea sa avem probleme pe drum, din cauza zapezii, dar din fericire, nu am avut nici o problema mai serioasa. Pornim in dimineata zilei de Vineri 13. La 5:30 AM ajunge Paul la mine. Il luam si pe Alin si pornim spre Alex. Ajungem in Dezmir unde si intampinam o mica problema din cauza zapezii. Masina nu mai vroia sa urce. Il rugam pe Alex sa coboare el spre noi pentru ca nu mai puteam inainta cu masina. In scurt timp se rezolva si micuta noastra problema. Ajunge Alex, ne urcam in masina si pornim spre Vatra Dornei. Afara continua sa ninga. Dupa aprocimativ 2-3 ore ajungem in Pasul Tihuta, partea de care ne era cel mai groaza, deoarece cu o seara inainte ne uitam ingrijorati la televizor cum spuneau cei de la stiri ca in Pasul Tihuta se circula foarte greu din cauza zapezii mari. Eram in Pasul Tihuta, zapada era foarte mare intr-adevar, dar nici vorba de blocaje pe drum sau de circulatie ingreunata. Ne continuam linistiti drumul
pana in Vatra Dornei fara nici o problema. Dupa aproximativ 4 ore ajungem in sfarsit. De data asta aveam cazarea asigurata si nu mai trebuia sa ne mai stresam si cu asta. Odata ajunsi, mergem la Diana acasa pentru a ne intalni cu scumpele noastre prietene. In scurt timp ne acomodam si ne simtim ca si acasa. Am povestit si am ras ore intregi pana cand a venit mama Dianei si ne-a aratat apartamentul unde urma sa ne cazam. Am mai stat putin la povesti dupa care s-a facut seara. Deja prima zi din excursie era pe sfarsite si noi nu am testat inca partia. Ne schimbam, ne luam placile si pornim spre partie pentru a ne da macar putin. Ajungem acolo. Partia era pustie, mai erau maxim 10 schiori pe toata partia. Nocturna era pornita doar in partea de jos a partiei, dar cu toate astea ne-am dat si asa cateva ore pana cand s-a stins si ultimul reflector, deoarece nu mai era nimeni, doar noi, si si noi eram deja plictisiti. Ajungem in camera. Ne schimbam, ne spalam, dupa care mergem in vecini (la Diana) la o poveste de seara. Dupa multe povesti si multe minute de ras si de tacere, ne terminam si ultimul pahar de vin, ne terminam si povestile si ne mutam la noi in apartament. Alin si Alex deja dormeau in timp ce Paul, marele bucatar Paul, gatea o minunata supa de galuste la plic, iar eu stateam si ma intrebam oare cand o fi gata supa. Era deja ora 2 noaptea iar noi stateam si mancam supa minunata "facuta" de Paul. Terminam de mancat si ne punem si noi la somn, dar nu inainte ca Paul sa primeasca felicitarile mele pentru supa "gatita". Dimineata avem parte de o surpriza nu tocmai placuta dar fiind ca ar fi prea mult sa povestesc, spun doar ca am avut o mica problema in urma careia a trebuit sa ne mutam la Diana in apartament pentru inca o noapte. Neavand alte solutii, ne luam toate bagajele si tot ce aveam si ne ducem la Diana, care statea in apartamentul de langa cel in care am stat noi. Era sambata, Valentine's day. Ne pregatim sa mergem la partia de la telescaun. Mancam putin, mai povestim putin, ne schimbam si pornim. Ajungem jos la telescaun, ne luam bilete si ne asteptam randul. In scurt timp ne vine si nou randul, si pornim spre inceputul partiei. Dupa 25 de min de admirat peisajul si de rabdat frig, ajungem in sfarsit sus. Aici zapada era mult mai mare decat jos la partie, totul era alb, era foarte frumos. Dupa o scurta pauza in care ne-am dezmortit putin, ne scoatem aparatele si pornim intr-o mica plimbare prin zona pentru a trage cateva cadre. Dupa ce ne incheiem photosession-ul, ne incepem lunga coborare. Zapada era excelenta pentru placa. Coboram intr-un ritm destul de alert. Ajungem jos intr-un final, dupa minute intregi de coborare, iar de aici ne indreptam spre cealalta partie, partia Parc. Cu toate ca eram putin obositi, am mai facut cateva ture si aici, dupa care "gata cu snowboardul pe ziua de sambata" si ne indreptam spre "casa". Ajungem la Diana acasa, facem un dus, mancam putin, stam la povesti, ne bucuram impreuna cu fetele de valentine's day, ne uitam la tv si bineinteles, intr-un final ne punem sa dormim. Ne trezim dimineata dupa o noapte nu tocmai grozava, din punctul meu de vedere, deoarece nu cred ca am dormit mai mult de 2 ore in noaptea aceea si am avut si o durere de cap groaznica, dar ma bucuram ca a trecut in sfarsit noaptea. Ma ridic din pat, beau un medicament si in scurt timp imi trece durerea de cap. Eram "ca nou". Era Duminica, ziua plecarii. Plecarea era planuita seara, deci mai aveam o dupamasa intreaga la dispozitie sa facem ce vrem.
Ne ducem din nou sus la telescaun, unde improvizam o rampa si sarim ore intregi pana cand ne plictisim. Dupa multe sarituri si cazaturi, ne facem cateva poze, mai tragem si cateva cadre si pornim din nou pe partie in jos. Trebuia sa ajungem la Diana sa ne schimbam, sa ne spalam, si sa ne pregatim de plecare. Ajungem la Diana. Dupa un mic dus ne pregatim incet bagajele. Cu putin inainte de ora 7, ora stabilita pentru plecare, ne luam ramas bun de la parintii Dianei care urmau sa plece de acasa si le multumim mult pentru tot. In scurt timp ne luam si noi bagajele si tot ce aveam si le ducem in masina. Era ora 7, trebuia sa plecam. Cu un mare regret ne luam ramas bun si de la scumpele noastre prietene, ne urcam in masina si plecam lasand in urma un weekend superb. Acestea fiind spune, mai completam in "carnetelul" nostru cu amintiri inca o pagina pentru a ne aminti mereu de momentele frumoase petrecute alaturi de prieteni.
duminică, 18 ianuarie 2009
Cati dintre voi...?
Cati dintre voi v-ati dorit vreodata ceva ce nu se poate cumpara cu bani? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati dimineata sa priviti soarele cum se strecoara printre nori, lasandu-va cuprinsi de linistea si de lumina delicata a
diminetii? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati noaptea in iarba sa priviti stelele si sa va puneti cate o dorinta la fiecare stea cazatoare pe care o vedeti? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa prindeti in palma un fulg de zapada si sa il intrebati de unde vine si de ce? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa priviti lumea de sus in jos, de pe culmile celor mai inalti munti, nu doar de jos in sus cum o privim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa ascultati linistea? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati deasupra norilor si sa va lasati cuprinsi de infinitatea cerului, sa va desprindeti de acele betoane ale orasului printre care traim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa va impingeti limitele la maxim, sa vedeti pericolul in fata ochilor, pentru a simti ca
traiti cu adevarat? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa radeti si sa va bucurati de cele mai nesemnificative lucruri, alaturi de cei mai buni prieteni? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata ceva ce nu se poate cumpara cu bani? Si totusi, cati dintre noi gandim asa?
diminetii? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati noaptea in iarba sa priviti stelele si sa va puneti cate o dorinta la fiecare stea cazatoare pe care o vedeti? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa prindeti in palma un fulg de zapada si sa il intrebati de unde vine si de ce? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa priviti lumea de sus in jos, de pe culmile celor mai inalti munti, nu doar de jos in sus cum o privim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa ascultati linistea? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati deasupra norilor si sa va lasati cuprinsi de infinitatea cerului, sa va desprindeti de acele betoane ale orasului printre care traim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa va impingeti limitele la maxim, sa vedeti pericolul in fata ochilor, pentru a simti ca
traiti cu adevarat? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa radeti si sa va bucurati de cele mai nesemnificative lucruri, alaturi de cei mai buni prieteni? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata ceva ce nu se poate cumpara cu bani? Si totusi, cati dintre noi gandim asa?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
