Muntii Rodnei - Varful Ineu (2279m.)

Simtind nevoia de a ne mai da macar inca putin cu placa anul acesta, pe petecele de zapada ramase prin munti am decis sa caut un loc unde inca mai puteam gasi zapada, in afara de Balea Lac, fiind ca vroiam sa fie o excursie intr-un loc unde nu am mai fost. Incep sa caut pe net si ajung la un articol de pe un blog, postat cu doar o saptamana inainte, in care scria ca s-au dat cu schiurile prin muntii Rodnei, mai exact pe traseul din Valea Blaznei spre Vf. Ineu. Zona era superba din cate am vazut eu in poze si am hotarat sa mergem si noi acolo. A venit weekendul dar din pacate nu am mai plecat fiind ca s-a stricat masina. Ne-am sters si gandul ca ne vom mai da cu placile, dar excursia mi-a ramas in minte. Vroiam neaparat sa mergem pe varful Ineu deoarece traseul era minunat. Dupa doua saptamani, asa cum ne-am propus, pornim in excursie, aceeasi excursie care am vrut sa o facem si acum 2 saptamani doar ca acum nu ne-am mai luat si placile cu noi. Pornim vineri dupa-masa cu speranta ca vom ajunge in Valea Blaznei inainte de a se insera pentru a ne putea pune cortul. Dupa multe opriri si cateva mici probleme cu orientarea, ajungem pe drumul cel bun spre
Valea Blaznei. Deja era intuneric si se lasa ceata iar noua ne era tot mai greu sa ne orientam pe un drum forestier care parea uitat de lume si care parea sa nu duca niciunde. La un moment dat eram aproape siguri ca nu am luat-o bine, deoarece am ajuns intr-un loc care parea rupt dintr-un film horror. Eram in mijlocul padurii, era noapte, era ceata iar in stanga noastra au aparut cladiri mari si parasite de multa vreme, fara usi si cu geamurile sparte prin care nu vedeam decat un intuneric sinistru. Ne gandeam ca nu am ajuns unde trebuie dar pe cand sa ne intoarcem am vazut pe una din cladiri scris cu negru "spre tabara". Am zis sa incercam pe acolo, desi drumul parea foarte nefolosit si nu ne gandeam ca acela e singurul drum care duce in Valea Blaznei, dar pana la urma asa a fost. Am ajuns la cabana Diana, cu noaptea in cap, unde am si intentionat de la inceput, dar gandul ca ne vom mai pune cortul ni s-a cam dus. Tragem intr-un loc mai drept langa un parau mic unde aveam de gand sa stam peste noapte, bineinteles, in masina, cum suntem obisnuiti. Mai iesim putin afara sa ne dezmortim si sa mai mancam cate ceva dupa care ne bagam in masina unde ne astepta o noapte "lunga" care defapt a fost destul de scurta. Am hotarat sa ne trezim in jurul orei 4 pentru a putea urca macar pana pe varful Cobasel, care era cam la 2 ore de mers, si a prinde rasaritul, care din pacate nu a mai aparut in acea dimineata. Ne trezim la 4 dimineata, dar era inca ceata si ne mai punem la somn inca o ora. Ne trezim la 5 si am vazut ca ceata incepea incet sa coboare.



Iesim din masina foarte nerabdatori sa ne intindem. Dupa ce facem cateva poze si ne pregatim tot ce ne trebuie, pornim incet spre varful Ineu deoarece ne astepta un drum lung. Pornim la drum. Trebuia sa urmam marcajul cu cruce albastra care la inceputul traseului era cam prost marcat dar ne descurcam si in scurt timp intram pe poteca lasand in urma drumul forestier.



Marcajul isi continua drumul prin padure. La fel si noi. In padure era o atmosfera foarte linistita si placuta. Totul era inca umed de la roua de dimineata si ceata se strecura printre crengile dese ale brazilor. Era foarte frumos.



Dupa aproximaiv 15 min se termina si padurea si iesim intr-un camp deschis pe unde continua traseul catre Varful Cobasel. Ne mai oprim pentru o pauza de odihna si dupa putin timp ne trezim cu vreo 6 caini de stana latrand spre noi. Strigam la cioban si il intrebam daca musca, nu pentru ca ne era frica, doar pentru ca vroiam sa stim. Bineinteles, ciobanul ne spune ca nu musca si vine incet langa noi cu 2 dintre caini care pareau mai speriati de noi decat noi de ei. Stam putin la povesti cu ciobanul, il intrebam daca mai este zapada mai sus si ne asigura ca o sa mai gasim, ceea ce ne-a inveselit, si pornim din nou la drum.



Era ceata peste tot si nu vedeam creasca cu varfurile Rosu, Ineut si Ineu si ne era mai greu sa ne orientam. Inaintam pe poteca si speram ca se va lasa ceata cat mai repede pentru a putea admira si noi peisajul din jurul nostru. Ajungem pe varful Cobasel. Ceata incepea sa se lase si pentru prima data vedem si noi varful Ineu. In scurt timp a coborat toata ceata si puteam vedea minunatul peisaj pe care asteptam de mult sa il vedem. Eram in sfarsit deasupra norilor, lucru pe care ni l-am dorit inca de cand am pornit de acasa.



















Soarele a inceput sa isi faca si el prezenta si am inceput sa mai dam jos din bluze. In apropiere de varful Rosu dam peste primul petec de zapada cam de 50 de metri lungime. Nu stam mult pe ganduri si incepem sa ne dam cu bocancii ca si cu schiurile. Aluneca foarte bine. Ne-am distrat putin in zapada in luna iunie. Terminam si cu distractia si ajungem pe Varful Rosu. De aici se vedea si pe partea cealalta a crestei. Era superb. Continuam sa inaintam. Traseul era minunat.





Inainte sa ajungem pe varful Ineut ne oprim pentru o pauza in care nu am rezistat si am bagat un somn de cateva minute. Ne trezim, o luam din nou la pas si in scurt timp ajungem pe varful Ineut (2222m.) De aici vedeam un total alt peisaj. Vedeam in vale lacurile Lala Mic si Lala Mare aflate la poalele varfului Ineu. Cu cat ne apropiam mai mult de varf erau tot mai multe petece de zapada si peisajul era din ce in ce mai bogat si mai frumos. Hai ca ajungem si pe asta ca nu mai e mult!! Coboram de pe varful Ineut si in scurt timp ajungem la ultima portiune de urcat.









Chiar inainte de a ajunge pe varf, in stanga noastra ne apare un peisaj superb, cu toata creasta muntilor Rodnei, si in departare puteam vedea chiar si Varful Pietrosul Rodnei, cel mai inalt varf din acesti munti. Vremea tinea cu noi si aveam o vizibilitate foarte buna in orice directie ne uitam. Ajungem pe Varful Ineu in sfarsit. Era minunat sa putem vedea in vale dealurile verzi care se terminau incet la poalele muntilor cu o culoare mai aramie de toamna, care in acelasi timp erau presarati cu petece de zapada. Parca erau toate anotimpurile intr-un singur loc. Ne-a cucerit si acest varf cu frumusetile lui.



Dupa clipe de liniste in care am privit in departari, si dupa multe poze, trebuia sa ne intoarcem, din fericire, pe acelasi traseu superb pe care am venit.











De data asta puteam admira peisajul si de la nivelul varfului Cobasel deoarece nu mai era ceata. Parcurgem traseul inapoi cu multe poze si priviri aruncate peste tot. Soarele incepea sa se lase si lumina era din ce in ce mai frumoasa.





Mai jos de varful Cobasel, din nou ne intalnim cu o stana de oi, dar de data asta nu dam decat peste un singur caine plictisit care nu avea chef de noi, fapt care ne-a usurat.



In jurul orei 19 ajungem si noi la masina, cu picioarele destul de obosite dar cu sufletul impacat ca am facut-o si pe asta, si bineinteles cu cardurile aproape pline. Dupa ce mancam si ne spalam putin, pornim spre Borsa, unde urma sa mergem la cascada Cailor. Ajunsi in Borsa, mergem pe un drum forestier care credeam noi ca duce spre cascada. Ne oprim intr-un loc mai drept pe marginea drumului, si din nou dormim in masina, dar de data asta a fost o noapte mai lunga si un somn mai bun, fiind si mult mai obositi. Dimineata ne trezim si pornim spre cascada. In scurt timp nu mai putem inainta cu masina si o luam la pas pe rau in sus. Desi era traseu si pe langa rau, noi am ales sa o luam pe rau in sus, din nefericire pentru Patri care a avut ceva probleme la un picior. Dupa micul incident cu Patri, am ales sa continuam pe drumul normal care ducea la cascada, si in scurt timp si ajungem. Aici plin de copilasi veniti probabil in ceva excursie, spre nemultumirea noastra. Ne asteptam sa gasim o cascada in mijlocul padurii unde numai sunetele apei involburate si ale naturii sa se auda. Dar nu a fost asa. Acum stateam si asteptam sa plece copilasii pentru a putea face noi ceva poze si a admira cascada. Din pacate, zona unde e cascada si locurile de unde o poti vedea pe toata fara ca ceva copac sa iti stea in cale, ii scad potentialul fotografic destul de mult. Poze am reusit sa ii fac cateva, dar fotografii nu mi-a iesit nici una, din pacate. Dupa ce pleaca si copilasii, putem sa ne plimbam si noi putin sa mai admiram cascada, dar in scurt timp apar altii. Ce frumos. Nu mai poposim nici noi pe acolo si ne intoarcem spre masina, dar de data asta pe traseul normal. Ajungem la masina. De aici urmatoarea destinatie era Lacul Stiol. Dar cum ajungem noi acolo?. Intrebam in Borsa pe cineva si ne explica foarte bine pe unde sa o luam. Pornim la drum prin pasul Prislop. Un drum foarte frumos cu privelisti superbe spre muntii din zona. De sus din pasul Prislop o luam in dreapta pe un drum forestier. Dupa cativa kilometri, zarim in stanga noastra varful Ineu, unde am fost noi cu doar o zi inainte. Zona era superba. Pajisti intinse si verzi cu stane de oi si cu herghelii de cai care alergau liberi dintr-un loc in altul, si toate acestea cu munti si creste in fundal. Era un loc din care nu prea iti mai venea sa pleci.





Ajungem la capatul drumului forestier unde intalnim mai multe masini de teren si oameni veniti la iarba verde. De aici o luam din nou la pas si in aproximativ 20 de min ajungem la lacul Stiol, care spre surprinderea mea era mult mai mic decat imi imaginam eu ca va fi, dar era frumos si incredibil de curat. Zona era superba, dar cu siguranta e si mai frumoasa la rasarit cand soarele bate si pe creasta care se inalta chiar de langa lac. Incercam sa imi imaginez cam cu e la rasarit, dar nu puteam decat sa imi doresc sa mai merge peacolo si sa stau mai multe zile. Am ajuns si aici asa cum ne-am propus, Si cam asta a fost si ultima destinatie inainte de a
porni spre casa. A fost o excursie de doar 3 zile in care am ajuns in multe locuri frumoase si am mai descoperit inca putin din minunatiile Romaniei. Foarte multumiti si entuziasmati si de data asta, o luam incet spre Cluj, ca suntem cam obositi si vrem sa dormim si noi in pat ca tot omul.

Sirnea (older photos)

Dealuri apusene (Maguri)

Plimbarica de dimineata la Iara

Dupa o saptamana de planuiri si nerabdare, in sfarsit era timpul sa...sa nu mai mergem. Cam asa s-a intamplat vineri seara cand m-a sunat Alin si mi-a spus ca nu mai mergem nicaieri pentru ca s-a stricat masina, iar plecarea noastra era planuita dimineata care urma. Si uite asa ni s-a dus si ultima speranta ca ne vom mai da iarna asta macar odata cu placile. Asta e. Dar tot nu aveam de gand sa stau acasa in weekend. Merg cu Patri, la Iara la cabana. Sambata dupamasa, imi iau aparatul, cateva haine si pornim, si dupa putina distractie pe drum, ajungem in Iara. Aici ne
relaxam seara cu un gratar foarte bun, preparat de tata lui Patri, si alte bunatati printre care si carne de "balena". Inainte sa se insereze ma uit si studiez dealurile din zona sa vad cam pe unde as putea merge dimineata la rasarit, dar intr-un final imi explica cineva din zona pe unde as putea merge. Trece si noaptea si imi suna alarma la ora 5:30. Ma trezesc, ma uit pe geam dar afara era inca destul de intuneric. Imi pun din nou alarma la ora 6:00. Ora 6:00. Suna alarma. Ma trezesc, o iau si pe Patri, si pornim incet spre dealuri. Iarba era uda si ne udam la picioare, dar nu conta. Putin dezorientati, intr-un final o luam pe drumul cel bun si ajungem pe deal chiar in momentul cand se ivea soarele. O fasie de ceata acoperea satul. Era foarte frumos. Trag cateva cadre si continuam sa urcam. Mai trag iarasi cateva, si iarasi mai urcam. La un moment dat vedem o stana de oi undeva mai jos pe deal dar nu prea i-am dat importanta pana cand am auzit cainii latrand. Atunci am zis ca asa latra ei sa ne avertizeze sa nu ne apropiem. Ne continuam frumoasa plimbare, dar cainii pareau a fi tot mai aproape. Nu cred ca urca ei pana aici, asa ne-am zis atunci, dar in scurt timp au aparut in fata noastra trei caini de la stana foarte nervosi care se apropiau de noi si latrau incontinuu. Atunci am inceput sa facem pasi mici inapoi, stand cu fata spre caini. Cum faceam si noi un pas in spate, inaintau si ei, dar eu stiam ca nu se vor apropia mai mult pentru ca asa sunt cainii de la stana, doar vor sa te tina la distanta. Atunci ne-am mai linistit putin si paseam incet inapoi, pana cand vedem in departare un alt caine care fugea incredibil de repede spre noi cu coltii la vedere, maraind si latrand incontinuu. Atunci am incremenit amandoi si nu mai stiam ce sa facem. Din cate imi dadeam seama nu avea de gand sa se opreasca. Deja ma gandeam cum sa ma apar sa nu ma muste asa tare, dar s-a oprit dintr-o data la 3-4 metri de noi. Nu imi amintesc de cand nu am mai rasuflat asa usurat. Ne bateau inimile de doua ori mai repede. Continuam sa mergem cu spatele pana cand, dupa mult timp, s-a gandit sa se intoarca la stana si ultimul caine care
inca mai latra. In sfarsit am reusit sa scapam de ei. Ne mai plimbam putin pe dealuri si incepem sa coboram, dar pe altundeva, nu pe unde am venit deoarece nu mai vroiam sa mai "povestim" cu cainii. Coboram si ajungem intr-un sat de langa Iara. Profit de lumina si ceata de dimineata si trag cateva cadre si aici si pornim incet inapoi spre casuta deoarece, eu ca si batranii, trebuia sa iau medicamente. Ajungem inapoi la casuta si ne punem sa mai tragem un pui de somn ca meritam dupa o plimbare asa de matinala. Ne trezim a doua oara, ne relaxam cat putem, stam la soare, dormim si ne plimbam si dupa toate astea, era timpul sa ne intoarcem in Cluj. Ce pacat!! Dragut weekend, e frumos la Iara.

Muntii Fagaras, Vf. Netedu 2351m. (24 Oct. 2009)

Octombrie 2009. Era seara (nu imi mai amintesc exact in ce data). Stateam pe scaun la servici si ma plictiseam. Ma uit pe geam la un bec de pe strada si...ce vad Ningea!! spre marea mea mirare. Am fost surprins sa vad ca ninge in Octombrie, si inca destul de bine. In cateva ore s-a facut totul alb. A fost prima ninsoare din sezonul asta. Asteptam asta de foarte mult timp. Eram foarte entuziasmat ca a nins, dar nu m-a tinut mult entuziasmul deoarece mi-am amintit ca aveam sa lucrez in weekendul care urma si nu puteam merge nicaieri sa ne bucuram de prima zapada. A trecut si weekendul cum a trecut. Ma uitam la webcam-uri cum se da lumea, si eu stateam la lucru pe scaun si nu puteam face nimic, decat sa sper ca va tine zapada pana weekendul viitor. Am continuat sa sper pana cand a venit weekendul. Zapada se cam dusese. Ne hotaram sa mergem la Balea Lac cu speranta ca macar acolo vom mai gasi zapada, si asa am si facut. Pornim Joi noaptea din Cluj, dar din pacate fara placi, cum am sperat la inceput ca vom face. Nu aveam un motiv anume pentru care am pornit noaptea. Pur si simplu vroiam sa fim plecati, sa stim ca suntem pe drum. Ajungem in Sibiu unde ne oprim la o cafenea, Zoom Caffe daca nu ma insel, unde ne relaxam putin cu o ciocolata calda. Ne mai invartim putin prin Sibiu si dupa cateva mici probleme cu "minunatele" noastre indicatoare, intram in sfarsit pe DN7C, adica Transfagaraseanul. Trecem prin satele de la inceputul drumului si chiar inainte sa incepem sa urcam, oprim pe marginea drumului si tragem un pui de somn pana dimineata. Putin cam sifonati, si amortiti, ne trezim in jurul orei 8. Ne dam jos din masina si ne dezmortim putin dupa care scoate Misu un minunat termos in care era ceai inca destul de caldut. Ne delectam cu o binemeritata cana de ceai la marginea padurii, dar nu pierdem mult timp si ne continuam drumul. Incepem sa urcam. Dupa multe curbe si multa padure, iesim in sfarsit din padure si ne apar in fata crestele muntiilor inzapezite. Eram uimiti de cata zapada mai era inca pe creste. Erau total acoperite de zapada. In scurt timp incepem sa urcam celebrele serpentine ale Transfagaraseanului, care nu se termina pana sus la Balea Lac. In sfarsit aveam si eu ocazia sa vad Transfagaraseanul, un drum pe care doream de foarte mult timp sa
ajung, un drum aproape perfect construit acum aproximativ 40 de ani pe timpul comunismului, aflat in inima muntiilor Fagaras, la 2000 de metri altitudine, inconjurat de creste senzationale, un drum pe care daca ai fost odata, nu ai cum sa il uiti. Ajungem sus la Balea Lac. Aici dam peste turisti din belsug, ca si noi de altfel...aproape. Noi, pentru a fi mai altfel, am decis sa facem si o tura pe munte, daca tot am urcat pana aici. E mai mare satisfactia sa sti ca ai fost pe munte, si ai umblat sa ajungi undeva, decat sa sti ca ai urcat cu masina pana la 2000 de metri
si atat. Ne informam putin despre traseele din zona, studiem varfurile din zona si hotaram sa urcam pe Vf. Netedu. Bocanci, haine groase, aparat foto, un ghiozdan cu putina apa si mancare si bunadispozitie. Cam asta am luat cu noi de la masina. Incepem traseul pe o portiune cu zapada, care s-a dovedit a fi mai lunga decat ne asteptam. Eram atenti pe unde calcam si inaintam prudent. Jumatate din traseu era acoperit de zapada care in unele locuri ne ajungea pana la genunchi, dar am trecut cu bine si am ajuns in sfarsit pe creasta. Aici ni se deschide o panorama absolut superba a muntilor Fagaras. Stateam pe un platou cu iarba si vedeam in departare crestele inzapezite. Era minunat. Mai urcam putin si, in departare, zarim inconfundabila silueta a varfurilor Vistea Mare si Moldoveanu, "prietenul" care ne-a gazduit in vara. Ne-am bucurat foarte tare sa il vedem. Facem o pauza in care ne clatim ochii cu minunatul peisaj pe care il aveam in fata, facem multe poze si ne si odihnim putin. Nu mai aveam mult pana pe varf. Urcam din nou si in scurt timp ajungem pe varful Netedu. Un varf frumos si destul de inalt (2351m.) cu perspective largi si absolut superbe asupra muntilor Fagaras, un varf pe care merita sa urci de fiecare data cand ajungi la Balea Lac. Vremea era superba, dar din pacate trebuia sa incepem sa coboram. Ne mai oprim si la intoarcere pe acelasi platou pe unde am si urcat, mai facem cateva poze si in scurt timp coboram de pe creasca si ajungem iarasi la portiunea cu zapada. Totul a fost bine si frumos. Ajungem cu bine la masina si ne schimbam de bocancii uzi. Desi era o vreme frumoasa cu soare, nu era cald deloc, dar ca sa fie totul perfect, scoatem butelia si ne facem un minunat ceai cald, pentru a ne incalzi putin. Ne-am odihnit, ne-am si incalzit, am si mancat putin iar acum era timpul sa ne luam ramas bun de la Balea Lac. Urcam in masina si coboram Transfagaraseanul, dar de data asta pe partea cealalta, spre Curtea de Arges. Afara era deja intuneric. Ajungem la barajul Vidraru unde ne si oprim pentru a-l admira. Dar fiind intuneric nu am putut vedea mare lucru, si ne hotaram sa inoptam undeva in apropierea barajului. Oprim intr-o parcare pe marginea drumului, si ne cazam in minunatul nostru hotel mic, verde si cu 4 roti. Dupa un ceai cald (din nou), ne punem la somn. De data asta am dormit mai bine deoarece eram mai obositi ca si in prima seara. Afara a inceput sa se lumineze. Ne trezim, poate putin mai odihniti decat ne-am culcat, si pornim spre Vidraru care era la doar cateva minute. Ajungem la baraj si acum puteam vedea ce nu am vazut seara. O zona frumoasa, exact cum am vazut si in poze. Barajul e imens si impunator. Ne mai invartim putin prin zona, mai facem 2 3 poze, si plecam spre Curtea de Arges. Aici facem o scurta oprire pentru a vizita manastirea Curtea de Arges, dupa care pornim mai departe pe valea Oltului. Urmatoarea oprire o facem la Manastirea Cozia din Ramnicu Valcea. Scurta pauza si aici deoarece trebuia sa ne indreptam incet spre casa, si mai aveam inca multi kilometri. Ne oprim si prin Sibiu putin, ne plimbam putin prin centru, si din nou la drum pana in Alba Iulia unde facem ultima oprire pentru a vizita Cetatea Medievala din centrul orasului. Dupa ce ne invartim si prin Alba putin, era timpul sa ne indreptam spre casa. Eram obositi si vroiam sa ajungem acasa, sa tragem un pui de somn zdravan. Si asa am si facut. Cu o asa excursie minunata trecuta in "contul" nostru, somnul nu avea cum sa fie altfel decat extraordinar de bun. ZZzzz!!!