joi, 29 mai 2008

Trial Jam 6 Oradea

late edit: Trial Jam 6 Video vazut din perspectiva lentilelor mele, asa cum am promis...



24 mai 2008, ne astepta Trial Jam 6 la Oradea. Ne intelegem cu cateva zile inainte cu cei pe care trebuia sa ii mai luam cu noi cu trenul. Dupa mai multe hotarari si schimbari de situatie am ramas pana la urma sa mergem cu trenul 8 persoane dintre care 6 rideri. Erau 6 bikeuri pe care trebuia sa le bagam in tren, in sageata albastra. Eram toti nerabdatori sa vina odata ziua cand trebuia sa plecam la Oradea. Noaptea dintre 23 si 24 mai, nu dormit deoarece in noaptea aceea era trenul nostru spre Oradea. A trecut de ora 12 noaptea, era deja 24 mai, ziua concursului. Incepem sa ne pregatim si plecam incet spre centru de unde i-am luat si pe Beto si Laura. Eram 5 persoane (eu, Bianca, Cipri, Beto, Laura). Era ora 1:40 dimineatza, pornim toti 5 spre gara deoarece la ora 2:52 pleca trenul nostru. Am ajuns in gara, ne intalnim si cu restul (Tony, Alex, Norbi) si ne luam toti bilete. Ne indreptam spre peronul unde trebuia sa ajunga trenul nostru. Vedem trenul ca apare incet, era aproximativ ora 2:30, ne urcam in tren, desfacem bikeurile cum putem, doar asa cat sa para ca sunt cat de cat desfacute pt a nu comenta nasul prea tare. La ora 2:52 incepem sa ne miscam spre Oradea. La scurt timp dupa pornire vine si nasul in vizita pe la noi. II aratam frumos biletele si pe urma bineinteles ne intreaba "pentru astea cine plateste?", era vorba de bikeuri. Pana la urma ne-am inteles si cu el, i-am dat si lui de o bere doua si a fost ok. Ajungem in Oradea pe la ora 6 si cateva minute si ne indreptam incet spre locul unde urma sa se desfasoare concursul.
La aproximativ ora 7 ajungem in Piata Unirii, locul concursului, eram primii rideri care au ajuns. La prima vedere arata totul foarte bine, erau multi paleti, erau betoane, cauciucuri, era chiar ok. Ne-am lasat bagajele, ne-am schimbat si am inceput sa ne dam. Incet incet au inceput sa vina organizatorii si rideri de prin toate colturile tarii si se contura incet evenimentul ce urma sa fie, Trial Jam 6. La aproximativ ora 9 jumate incepe concursul la categoria amatori, unde participau si 3 rideri de-ai nostri (Tony, Alex, Norbi) pe care tin sa ii felicit pt rezultatele obtinute, in special pe Tony care a luat locul 1, bravo Tony, dar si pe Norbi cu locul 4 si pe Alex cu locul 5. Felicitari baieti!! Se termina categoria
amatori, urmam noi, eu si Beto dintre cei din Cluj. Organizatorii marcheaza traseele pt cei de la seniori. Am ramas uimiti de cat de grele erau traseele, sau cel putin mie asa imi pareau avand in vedere ca nu m-am mai dat de multa vreme, si poate si asta era un motiv, dar nu am fost singurul de aceasta parere. Multi au spus ca traseele sunt foarte grele si sunt mult peste asteptarile riderilor. In fine, am inceput sa ne dam, pentru ca altceva nu aveam ce face. Vroiam sa vedem cat putem scoate. Ne-am dat cat ne-am dat, dar intr-un final am abandonat. Mai aveam de parcurs 4 trasee si ma dureau mainile incat nu mai puteam tine de ghidon. Eram foarte
obosit. Nu am avut nimic de pierdut, in plus am mai castigat experienta, ceea ce conteaza mult. Intr-un final a inceput si categoria elite, care cred ca a fost cel mai asteptat moment. A fost un spectacol superb oferit de cei mai buni rideri din tara, printre care si Campean Bogdan, campionul national. Am avut onoarea sa il vedem la concurs si pe Stefan Laszlo, campionul din Ungaria care si el la randul lui a oferit un spectacol cum foarte rar mai vedem pe la competitiile de la noi din tara. Trial Jam 6 se apropia de sfarsit. A urmat inmanarea premiilor dupa care toti rideri au inceput sa o ia spre casele lor, sau spre locul unde erau cazati in Oradea. Ne indreptam si noi incet spre locuinta lui Razvan, unde urma sa ne lasam bikeurile si sa facem un dus scurt. Ne-am spalat, ne-am lasat bikeurile si am iesit in oras. Era vorba de ceva DNB party in locul unde a fost concursul. Am ajuns in Piata Unirii si da, intr-adevar, era dnb dar din pacate a tinut foarte putin. Ne-am mai plimbat prin Oradea si la ora 1 noaptea am inceput sa ne indreptam incet spre garajul lui Razvan pt a ne lua bikeurile si a merge spre gara, deocarece eram foarte obositi, abia mai puteam tine ochi deschisi si aveam tren spre Cluj la ora 3. Ok, ne luam bikeurile, ii multumim lui Razvan pt ca ne-a primit si o luam incet "spre gara", sau cel putin spre gara trebuia sa mergem, dar cred ca oboseala si-a spus cuvantul si am facut noi ceva si am luat-o pe alt drum. Practic am facut o tura a orasului pana am ajuns la gara, desi drumul de la Razvan pana la gara normal se facea in aproximativ 20 min, noi am ajuns la gara in aproximativ o ora, foarte nervosi si obositi, dar important e ca am ajuns cu bine si nu am pierdut trenul. Ne luam bilete, ne urcam in tren si asteptam sa plece pt a putea dormii. Trenul incepe sa porneasca, ne indreptam spre casa. Ne-am pus sa dormim deoarece nu mai puteam de somn. A venit nasul si ne-a trezit. I-am aratat iarasi frumos biletele si bineinteles, iarasi ne-a intrebat de bikeuri. I-am dat din nou de o bere doua, chiar si trei pentru ca acum erau doi si nu ne-au lasat asa ieftin, dar ne-am descurcat si a fost bine. Ne-am pus inapoi la somn si dupa cateva ore de somn bun, am ajuns in Cluj, eram foarte somnorosi si obositi. O luam incet fiecare spre casele lor pe jos. Pe la 7 si ceva am ajuns si eu acasa. Eram terminat, abia mai puteam tine ochi deschisi. M-am pus in pat si pana seara nu m-am mai trezit. Am fost cu totii obositi, dar a fost frumos. Well, cam asta a fost excursia noastra la Oradea. A fost o experienta foarte placuta ca de fiecare data, si asteptam sa vina urmatorul an, pt Trial Jam 7.

ps: promit ca va urma sa pun si un filmuletz cu Trial Jam 6 in scurt timp...

Cheers :)





































sâmbătă, 17 mai 2008

miercuri, 14 mai 2008

Black and white thoughts

There's a story in each of us
that's for sure.
One never knows
what another endures...






Could be pain
could be suffering.
Or maybe something
just as heart-rendering...





Or it could be love
it could be money.
Or even something silly
like milk and honey...





In today's world
things are kind of tough.
But for the poor and hungry
it will always be rough...





So there's a story in each of us
you can't tell by looking.
Your neighbor might be sad
your co-worker might be lonely...





Offer someone a smile
it costs you nothing.
You'll get a smile back, I dare to say,
and that, for sure, will drive your own blues away.


luni, 5 mai 2008

Take me far away from home

Viata este ca si o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente,
surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de
langa ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri....dar fara intoarcere. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei... Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra. Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....Da, cred acest lucru.
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.

Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc CALATORIE PLACUTA!









miercuri, 30 aprilie 2008

End of silence

I close both locks below the window,
I close both blinds and turn away.
Sometimes solutions aren't so simple,
Sometimes goodbye's the only way.
And the sun will set for you,
And the shadow of the day,
Will embrace the world in grey...



















The sun will set for you