Maguri 2007-2008

Luni, 31.12.2007, ultima zi din anul 2007, un an destul de dragut dupa parerea mea. Ma pregatesc de dimineatza pentru plecarea la munte, la Maguri mai exact, pentru a sarbatori revelionul impreuna cu prietenii. Ok, si am inceput sa imi adun bagajele pentru a le pune in masina. Am ramas socat de cate bagaje aveam (doar eu) :P, portbagajul de la masina era plin deja si erau doar bagajele mele + o placa de snowboard si o pereche de skiuri sus pe masina :P, si mai trebuia sa mai luam inca doua persoane in masina (Oana si Rares)....hmmm, oare unde o sa stea atatea bagaje. Ne-am dus, i-am luat pe Oana si Rares, bagajele le-am mai pus sus pe masina si in spate pe bancheta, si am pornit spre destinatie. Plecarea era stabilita la ora 9, dar au intervenit ceva schimbari si am plecat doar pe la 12 pana la urma, dar in fine. Am ajuns cu bine pana in Racatau, de unde trebuia sa ne continuam drumul pe jos, inca 5 km, dar bineinteles ca nu cu bagajele in mana. Bagajele le-am dus cu o caruta pana sus, era plina "cu varf" caruta de bagaje (saracii cai). Am inceput sa urcam, vremea era foarte frumoasa, ce poate da Dumnezeu iarna mai mult unui fotograf decat un cer albastru, o zapada alba si fina, si un soare care sa lumineze tot peisajul care era in acea zona. Era un peisaj superb. Cu cat urcam mai sus cu atat peisajul era din ce in ce mai frumos. Era natura, ce poate fi mai frumos decat natura. Dupa doua ore de urcat, ajungem si la cabana. Am inceput sa descarcam bagajele si sa ne instalam prin cabana toate chestiile pentru seara de revelion. A venit seara, ne-am distrat seara, si a trecut seara, si pe la 3 si ceva 4 ne-am pus si noi sa ne culcam fiind ca eram destul de obositi dupa 5 km de urcat pe jos. Cred ca pe la 11 ne-am trezit, sau cel putin eu m-am trezit la 11, nu mai stiu sigur ca
nu prea ma interesa cat era ceasul, stiam ca mai avem de stat inca o noapte deci nu aveam de ce sa imi fac griji in privinta asta. In a doua zi nu prea am facut mare lucru pentru ca vremea nu prea a tinut cu noi, nu mai era senin si soare ca in prima zi, si era mult mai frig, dar cu toate astea am iesit toti la o plimbare prin zona, dar bineinteles ca dupa un timp am mai ramas doar eu cu Razvi, ceilalti s-au intors la cabana. Ne-am plimbat, am admirat peisajul de foarte multe ori, am facut poze si ne-am intors la cabana, nu stiam sigur daca mai erau si picioarele cu mine pentru
ca nu le mai simteam, dar am ajuns la cabana si mi-am dat seama ca defapt erau inca cu mine. A doua seara a fost mai linistita decat prima, eram mai obositi si nu mai prea stiam ce sa facem, dar tot am mai facut noi ceva si nu ne-am culcat numai pe la 2 3, daca bine tin minte. Dimineata era vorba ca ne trezim la 9 sa incepem sa facem curatenie si sa ne strangem lucrurile, dar nici vorba, abia pe la 11 m-am trezit eu si probabil ca si ceilalti tot prin jurul orei 11. Am inceput sa ne adunam lucrurile, sa facem curatenie si pe la 12 jumate am inceput sa coboram spre Racatau de unde urma sa ne continuam drumul pana la Cluj cu masinile. Am ajuns cu bine jos, sa zicem, desi cam toti am cazut cel putin odata, a fost bine. Ne-am pus bagajele in masini si am pornit spre casa.
A fost o excursie placuta dupa parerea mea, ca doar am fost cu prietenii, si cred ca asta conteaza cel mai mult, si mersi mult ca ati venit.

ps: va spun de acum ca sunt multe poze...sper sa nu va plictisiti, multumesc de
comentarii si aprecieri...;)

Is everybody going crazy?

"Is everybody going crazy
Can anybody tell me what's going on
If you open your eyes
You'll see that something is wrong"

Asa suna refrenul melodiei "Crazy" de la Simple Plan, e probabil melodia care ne arata cel mai bine cum sunt lucrurile in ziua de azi, cum sunt oamenii in ziua de azi, totul este atat de adevarat, si probabil de aceea pot sa spun ca o consider preferata mea piesa.



Sunt multe intrebari si multe chestii la care as vrea sa gasesc un raspuns sau o rezolvare. Suntem toti oameni, la nastere suntem toti egali, de ce nu ramanem asa si dupa ce crestem? De ce sunt oameni atat de bogati si altii atat de saraci? si de ce sunt tratati mai bine cei bogati decat cei saraci? De ce ne pasa atat de mult de noi insine, si atat de putin de restul lucrurilor care sunt in jurul nostru? De ce avem atat de mult timp sa ne ingrijim trupul, sa il facem sa arate cat mai bine, si atat de putin timp sa ne ingrijim sufletul? De ce judecam oamenii dupa fel si fel de chestii? Un bun exemplu ar fi muzica. De ce e un conflict asa mare intre genurile de muzica? in general intre manele si rock. Fiecare asculta ce vrea si ce ii place, e problema lui daca asculta rock sau manele. Muzica e un fel de antonim al linistii, orice sunet care are un ritm se poate numi muzica, deci cuvintele de genul "oo, pai aia ii muzica?" nu-si au rostul intr-o conversatie despre preferintele muzicale. De ce judecam oamenii dupa muzica pe care o asculta?



De ce judecam oamenii dupa felul cum se imbraca? Gusturile nu se discuta, fiecare poarta ce vrea si ce ii place. Poate unii nu isi permit sa isi cumpere ce le-ar placea, dar asta nu ar trebui sa fie un motiv pentru care sa ii judecam. De ce nu invatam sa ne cunoastem pe noi insine prima data, inainte sa ii judecam pe altii?
De ce ne ghidam atat de mult dupa aparente? Aparentele inseala. Cati dintre noi cauta ceea ce isi doreste de la o persoana, in sufletul acesteia ci nu in felul cum arata? Cati dintre noi isi aleg prietenii dupa felul cum sunt ei ci nu dupa cati bani au?. Cati dintre noi au citit codul bunelor maniere? Cati dintre noi si-ar sacrifica acel timp necesar pt a-l citi? si de ce multi dintre noi rad cand e vorba de acesta carte care ar trebui sa ne dea o educatie? Poate nu suntem destul de maturi pentru lumea in care traim, de ce? De ce nu incercam macar sa ne maturizam? si cand spun "sa ne maturizam" nu ma refer la ideea de a nu mai fi copil, ci de a invata sa privim altfel unele lucruri. Cati dintre noi chiar au cei 7 ani de acasa? si iarasi, de ce multi dintre noi rad cand e vorba de acesti 7 ani care sunt sau cel putin ar trebui sa fie probabil cea mai importanta treapta a vietii noastre.




DE CE toate aceste lucruri? Lumea e intr-o continua schimbare, dar oare e spre bine sau spre rau? De ce nu ne gandim la asta? si de ce nu facem ceva in privinta asta? E mult mai usor sa dai din cap decat sa faci ceva in viata, si e mult mai usor sa dai din umeri decat sa ai parerea ta. Din pacate asa vad multi dintre noi unele lucruri in ziua de azi, si asta nu e bine. Cu siguranta unele chestii de mai sus ma includ si pe mine, dar nu toate. Daca erau toate probabil nici nu mai scriam aceste randuri.
Poate cineva va citi toate aceste randuri si poate isi va da seama ca ceva nu e in regula cu lumea in care traim. Si poate va incerca sa faca ceva, ar fi suficient si macar atat, macar sa incercam, si bineinteles, sa speram la ceva mai bun. Speranta moare ultima.



Open your eyes people...

Lucrurile care nu le spunem se pierd...

...dar lucrurile care le spunem, nu se pierd si ele?

Toata lumea scrie. Ne este mult mai usor sa ne exprimam anumite pareri sau sentimente in scris decat sa vorbim. Poate asta e si un motiv pentru care mi-am creat acest blog, pentru a avea un loc unde pot sa ma exprim si eu, sa imi exprim sentimentele, sa imi impartasesc gandurile si cu altii, sa am un loc unde pot sa scriu ce vreau si cat vreau despre cum vad eu unele lucruri. Ok, toti scriem, si cand scriem acel text care ar trebui sa inlocuiasca acele vorbe de care ne ferim
sa le spunem direct, toti suntem foarte atenti cu acel text, incercam sa il facem sa sune cat mai bine, poate chiar mai bine decat daca am fi vorbit. Dar in ziua de azi, cati dintre noi, cei care citesc astfel de texte chiar realizeaza ce scrie acolo, cati dintre noi ne gandim la faptul ca acea persoana care a scris acel text, a ales sa se exprime in scris, pentru a-si putea exprima mai bine sentimentele pe care nu putea sa le vorbeasca, cati dintre voi, cei care cititi acest text chiar o sa stati cateva secunde sa va ganditi la ce am scris si poate chiar sa incercati sa priviti altfel unele lucruri. Textul e si el un mod de a spune ceva, dar, poate ca multi dintre noi il considera doar un lucru care nu e spus, ci doar scris. E drept, e doar scris, dar daca stim cum sa privim acel text, putem sa il categorizam ca fiind un lucru spus. Dar, oare nu sunt si aceste texte doar niste lucruri care se pierd? Poate cineva va citi acest text si poate va incepe sa priveasca altfel unele lucruri, oricat de putin ar insemna asta, ii multumesc, iar daca nu, luatil doar ca pe un text ca oricare altul.

Piatra Craiului

Imi e imposibil sa imi imaginez o lume fara natura, probabil nici nu ar exista. Si totusi,cati dintre noi stim cu adevarat ce e natura?, cati dintre noi sunt interesati sa invete cat mai multe despre natura?, cati dintre noi stim sa apreciem cu adevarat aceasta natura?, cati dintre noi suntem cu adevarat pasionati de aceasta natura?. Din pacate, putini sunt aceia care si-ar sacrifica o zi dintr-un weekend, sau poate chiar dintr-o saptamana pentru, a merge oriunde in natura, doar pentru a nu sta acasa. Dar bineinteles, e mult mai confortabil sa stam in casa, in pat sau pe scaunul de la calculator, decat sa facem o excursie pe undeva, sau chiar si numai o plimbare. Pentru mine natura inseamna foarte mult, si da...pot sa spun ca sunt unul dintre cei care ar da multe alte chestii pentru natura, e ceva atat de unic de fiecare data cand o privim. Stiu, sunt persoane care ar spune, si care poate chiar spun ca exagerez cu chestia asta, fiind foarte dornic de iesiri prin tot felul de locuri. Oke, poate asa e, dar asta este, e un hobby care chiar imi place, si probabil ca acele persoane nu si-au gasit inca acel hobby care sa le faca sa renunte la alte chestii doar pt a face ceea ce le place. Dar hai sa zicem ca e oke si asa, ca doar casa avem, scaun la calculator este, internetul merge si el...de ce sa iesim din casa cand avem toate astea. In fine, poate candva va incepe lumea sa isi dea seama cat de frumoasa e natura asa cum e ea.


















In fine...in acest post trebuia sa fie vorba de excursia de la Piatra Craiului, asa ca...

Oke, totul a inceput cu o propunere de a mea de a merge undeva. Era cam cu o saptamana inainte, la sfarsitul saptamanii am mai ramas doar eu cu Razvi pe lista de plecare, restul...(foarte ocupata lumea in ziua de azi:P), oke si plecam. Destinatia era satul Piatra Craiului,sau mai degraba imprejurimile satului. Spus si facut. Ajungem la destinatie, ne coboram din tren, si incepem sa studiem imprejurimile. In partea dreapta a satului, pareau a fi niste dealuri destul de frumoase de unde se putea admira un peisaj probabil interesant, nu aveam de unde sti ce ne astepta, pentru ca era prima data cand mergem acolo. Oke, nu am stat mult pe ganduri si am pornit incet spre acele dealuri. Vremea era superba, desi ne-am luat cu noi o gramada de bluze, pana la urma am stat si in tricou, dar...in fine. Am tot urcat pana am ajuns cam in cel mai inalt punct din zona aceea, peisajul era foarte frumos, locul era foarte linistit, iar casutele parasite care erau in acea zona faceau ca acel sentiment de liniste sa se simta si mai tare. Era foarte frumos. Parca nu mai vroiam sa plec de acolo, dar totusi...am plecat. Ne-am mai invartit cateva ore prin zona, dupa care am pornit incet spre gara pentru a nu pierde, din nou (Razvi stie de ce :D), trenul care ne ducea inapoi acasa.
A fost o excursie placuta, si in aceclasi timp si o experienta placuta. Sa speram ca vor mai fi cat mai multe.

Some things just are the way they are

Some things are better left undone...
Some battles are better left unwon...
Some sad songs better left unsung...
Some fires are better left unfed...
Some pages better left unread...
Some words are better left unsaid...














Life is a mystery...

7 secunde

...destul pentru a ma naste din nou...

...destul pentru a vedea invizibilul...

...destul pentru a crede incredibilul...

...destul pentru a simti toate sentimentele...

...destul pentru a asculta toata linistea de pe pamant...

...destul pentru a inspira si expira tot aerul de pe pamant...

...destul pentru a face tot ce imi dorest...

...destul pentru a muri...




Se spune ca un vis dureaza aproximativ 7 secunde, sau poate chiar mai putin.

7 secunde...destul pentru a visa toate visele de pe pamant, si a face o schimbare pt
intreaga lume.

Dami doar 7 secunde pentru a-mi trai viata...

Astept acele 7 secunde...

Same World, Different Lifestyle

E duminica, am pornit si eu cu cativa prieteni sa facem o vizita unor copii care traiesc in niste conditii nu prea placute. Pentru mine era prima data cand mergeam acolo, dar pentru cateva prietene era un obicei, daca pot sa ii spun asa, fiindca ele au mai fost pe acolo si copiii le cunosteau deja. Am ajuns acolo, era un loc undeva la marginea orasului, separat de civilizatie. Era un fel de orasel al lor, era diferit, toate casele erau facute din tot felul de improvizatii si erau foarte mici, era mizerie, era dezordine....dupa cum am spun, erau niste conditii foarte neplacute. Copiii erau foarte entuziasmati ca am venit, erau fericiti, stiau ca le-am adus ceva. Au inceput sa se stranga destul de multi copii prin preajma noastra. Fetele au inceput sa se joace cu ei, sa cante, sa povesteasca...si intr-un final au inceput sa imparta dulciurile si fructele pe care le-au adus. Erau atat de fericiti ca au primit ceva, oricat de mic si putin ar fi, pentru ei insemna foarte mult. La un moment dat am vazut un copilas mic care avea doi biscuiti in buzunar. M-am dus la el si l-am intrebat de ce nu ii mananca. El mi-a raspuns ca ii pastreaza pt fratele lui. Am ramas uimit de raspunsul pe care mi l-a dat. Cu toate ca nu au parte de asa ceva in fiecare zi, totusi acel copil s-a gandit si la fratele lui si i-a pastrat si lui doi biscuiti. Foarte frumos din partea lui. Dintre toti copiii care s-au strans prin preajma si la care le-au impartit fetele dulciuri si fructe, doar cativa au indraznit sa spuna multumesc. Acei cativa pot sa spun ca au dat dovata de putina educatie. Din pacate multi din acesti copii nu erau educati, nu se stiau comporta, aveau un comportament foarte aiurea pt varsta pe care o aveau. Multi din parintii acestor copii nu isi dau interesul in a-i invata pe copiii lor cum sa se comporte, si asa ajung sa creasca mari si sa nu stie sa se comporte cum e normal intr-o societate. Dar totusi, eu sper ca intr-o zi vor putea fi priviti si ei cu alti ochi de catre societate, si sper ca isi vor da seama si ei de acel
comportament si vor incerca sa il repare. Totusi, e pacat de acei copii.