Piatra Craiului

Imi e imposibil sa imi imaginez o lume fara natura, probabil nici nu ar exista. Si totusi,cati dintre noi stim cu adevarat ce e natura?, cati dintre noi sunt interesati sa invete cat mai multe despre natura?, cati dintre noi stim sa apreciem cu adevarat aceasta natura?, cati dintre noi suntem cu adevarat pasionati de aceasta natura?. Din pacate, putini sunt aceia care si-ar sacrifica o zi dintr-un weekend, sau poate chiar dintr-o saptamana pentru, a merge oriunde in natura, doar pentru a nu sta acasa. Dar bineinteles, e mult mai confortabil sa stam in casa, in pat sau pe scaunul de la calculator, decat sa facem o excursie pe undeva, sau chiar si numai o plimbare. Pentru mine natura inseamna foarte mult, si da...pot sa spun ca sunt unul dintre cei care ar da multe alte chestii pentru natura, e ceva atat de unic de fiecare data cand o privim. Stiu, sunt persoane care ar spune, si care poate chiar spun ca exagerez cu chestia asta, fiind foarte dornic de iesiri prin tot felul de locuri. Oke, poate asa e, dar asta este, e un hobby care chiar imi place, si probabil ca acele persoane nu si-au gasit inca acel hobby care sa le faca sa renunte la alte chestii doar pt a face ceea ce le place. Dar hai sa zicem ca e oke si asa, ca doar casa avem, scaun la calculator este, internetul merge si el...de ce sa iesim din casa cand avem toate astea. In fine, poate candva va incepe lumea sa isi dea seama cat de frumoasa e natura asa cum e ea.


















In fine...in acest post trebuia sa fie vorba de excursia de la Piatra Craiului, asa ca...

Oke, totul a inceput cu o propunere de a mea de a merge undeva. Era cam cu o saptamana inainte, la sfarsitul saptamanii am mai ramas doar eu cu Razvi pe lista de plecare, restul...(foarte ocupata lumea in ziua de azi:P), oke si plecam. Destinatia era satul Piatra Craiului,sau mai degraba imprejurimile satului. Spus si facut. Ajungem la destinatie, ne coboram din tren, si incepem sa studiem imprejurimile. In partea dreapta a satului, pareau a fi niste dealuri destul de frumoase de unde se putea admira un peisaj probabil interesant, nu aveam de unde sti ce ne astepta, pentru ca era prima data cand mergem acolo. Oke, nu am stat mult pe ganduri si am pornit incet spre acele dealuri. Vremea era superba, desi ne-am luat cu noi o gramada de bluze, pana la urma am stat si in tricou, dar...in fine. Am tot urcat pana am ajuns cam in cel mai inalt punct din zona aceea, peisajul era foarte frumos, locul era foarte linistit, iar casutele parasite care erau in acea zona faceau ca acel sentiment de liniste sa se simta si mai tare. Era foarte frumos. Parca nu mai vroiam sa plec de acolo, dar totusi...am plecat. Ne-am mai invartit cateva ore prin zona, dupa care am pornit incet spre gara pentru a nu pierde, din nou (Razvi stie de ce :D), trenul care ne ducea inapoi acasa.
A fost o excursie placuta, si in aceclasi timp si o experienta placuta. Sa speram ca vor mai fi cat mai multe.

Some things just are the way they are

Some things are better left undone...
Some battles are better left unwon...
Some sad songs better left unsung...
Some fires are better left unfed...
Some pages better left unread...
Some words are better left unsaid...














Life is a mystery...

7 secunde

...destul pentru a ma naste din nou...

...destul pentru a vedea invizibilul...

...destul pentru a crede incredibilul...

...destul pentru a simti toate sentimentele...

...destul pentru a asculta toata linistea de pe pamant...

...destul pentru a inspira si expira tot aerul de pe pamant...

...destul pentru a face tot ce imi dorest...

...destul pentru a muri...




Se spune ca un vis dureaza aproximativ 7 secunde, sau poate chiar mai putin.

7 secunde...destul pentru a visa toate visele de pe pamant, si a face o schimbare pt
intreaga lume.

Dami doar 7 secunde pentru a-mi trai viata...

Astept acele 7 secunde...

Same World, Different Lifestyle

E duminica, am pornit si eu cu cativa prieteni sa facem o vizita unor copii care traiesc in niste conditii nu prea placute. Pentru mine era prima data cand mergeam acolo, dar pentru cateva prietene era un obicei, daca pot sa ii spun asa, fiindca ele au mai fost pe acolo si copiii le cunosteau deja. Am ajuns acolo, era un loc undeva la marginea orasului, separat de civilizatie. Era un fel de orasel al lor, era diferit, toate casele erau facute din tot felul de improvizatii si erau foarte mici, era mizerie, era dezordine....dupa cum am spun, erau niste conditii foarte neplacute. Copiii erau foarte entuziasmati ca am venit, erau fericiti, stiau ca le-am adus ceva. Au inceput sa se stranga destul de multi copii prin preajma noastra. Fetele au inceput sa se joace cu ei, sa cante, sa povesteasca...si intr-un final au inceput sa imparta dulciurile si fructele pe care le-au adus. Erau atat de fericiti ca au primit ceva, oricat de mic si putin ar fi, pentru ei insemna foarte mult. La un moment dat am vazut un copilas mic care avea doi biscuiti in buzunar. M-am dus la el si l-am intrebat de ce nu ii mananca. El mi-a raspuns ca ii pastreaza pt fratele lui. Am ramas uimit de raspunsul pe care mi l-a dat. Cu toate ca nu au parte de asa ceva in fiecare zi, totusi acel copil s-a gandit si la fratele lui si i-a pastrat si lui doi biscuiti. Foarte frumos din partea lui. Dintre toti copiii care s-au strans prin preajma si la care le-au impartit fetele dulciuri si fructe, doar cativa au indraznit sa spuna multumesc. Acei cativa pot sa spun ca au dat dovata de putina educatie. Din pacate multi din acesti copii nu erau educati, nu se stiau comporta, aveau un comportament foarte aiurea pt varsta pe care o aveau. Multi din parintii acestor copii nu isi dau interesul in a-i invata pe copiii lor cum sa se comporte, si asa ajung sa creasca mari si sa nu stie sa se comporte cum e normal intr-o societate. Dar totusi, eu sper ca intr-o zi vor putea fi priviti si ei cu alti ochi de catre societate, si sper ca isi vor da seama si ei de acel
comportament si vor incerca sa il repare. Totusi, e pacat de acei copii.

Autumn feelings...

E noiembrie, e toamna...au trecut toate acele zile de vara cand toata lumea se distra pe unde putea, acele zile cand erau multe grade afara, acele zile de vacanta cand nu trebuia sa ne facem griji pentru scoala, nu trebuia sa ne trezim dimineatza, nu trebuia sa ne stresam cu invatatul...si multe alte zile memorabile, au trecut....si uite ca a venit toamna, multe grade ne-au parasit, a inceput scoala, a inceput iarasi stresul de la scoala, trezirea de dimineatza foarte indragita de mine (NOT) si cred ca si de altii, si iarasi si aici au inceput multe.
Eram in drum spre magazin pt ceva cumparaturi, am trecut pe langa un parc din apropiere...m-am oprit pentru cateva secunde si m-am uitat prin parc...era un sentiment atat de specific acestui anotimp, totul era parca fara viata, frunzele cadeau la fiecare secunda, tot parcul era gol...doar sunetul frunzelor si al vantului se mai auzea (mai treceau si autobuze din cand in cand dar in fine :P), atunci mi-am zis..."intradevar, e toamna"...

Our Ibitza = Belis (prietenii stiu de ce)

Sambata dimineatza, ma trezesc foarte entuziasmat stiind ca vom merge la Belis sa sarbatorim ziua Danutei (La Multi Ani Dana >:D<), ne intalnim toti, si incet pornim spre Belis. Dupa destul de multi kilometri inghesuiti, fiind 5 persoane in Porsche-ul lui Misu (Oltcit), facem si noi o oprire pt a lua ceva de la un magazin. Eram aproape de Belis, peisajul era foarte placut, motiv pt care am si tras cateva cadre (cele postate). Ok, si gata si cu popasul, sa ne continuam drumul...dar cum sa continuam daca nu mai pornea "Porche-ul". Am facut si un pic de educatie fizica si pana la urma a pornit si masinutza noastra si am ajuns si noi la cabana. Si asa a inceput weekendul nostru la Belis. Ne-am distrat bine, am mancat bine, am baut bine....suc, apa minerala, apa plata...(aaa da, informatii in legatura cu bauturile cu alcool, ask Razvi :)), just kiddin'), ne-am uitat si la vreo 3 filme cred (aproximativ 10 - 15 min din fiecare), am si dormit putin, ne-am dat si cu barcile pe lac...si multe altele dar nu le mai scriu. Daca ar fi sa dau o nota weekendului asta, cred ca ar fi 8/9, nu dau 10 pt ca nimic nu e perfect niciodata, dar anyway...a fost super si multumim Dana ca ne-ai chemat ;)) si inca o data LA MULTI ANI!!! :)

Experiment

Simplicity

No one's place...

Cautand prin "arhiva" mea de poze daca pot sa ii spun asa, am gasit ceva care imi parea destul de interesant.
Era dimineatza, ma tresezc destul de greu, dar era obligatoriu pentru ca trebuia sa plecam la bunici. Ok, m-am trezit, m-am imbracat, si am plecat. Ajungem acolo, aducand cu noi si o vreme destul de urata, dar totusi speram sa treaca, deoarece scopul nostru era sa mergem sa culegem zmeura, si totusi, pe ploaie nu e chiar placut. Vremea parea ca se face tot mai rea cu noi, desi nu ploua inca, nori pareau destul de hotarati, in fine...cu toate astea noi ne-am imbracat mai bine, si totusi nu destul de bine pentru vremea ce urma sa fie, si am plecat spre..., spre un loc unde era zmeura. Vremea parea sa se imbunatateasca. Intr-un final ajungem intr-un loc de unde se putea admira un peisaj foarte frumos si linistit. Mi-am scos trepiedul, aparatul si am tras si eu cateva cadre pentru a nu uita de locul acela care nici acum nu stiu de ce zona apartine, dar tind sa cred ca face parte din Marisel, oricum e frumos...
Am ajuns si la zmeura intr-un final, si intr-un final si acasa, cam cu 2 3 kilograme mai grei de la hainele ude de pe noi. Dar totusi, ploaia ne-a lasat sa ne facem treaba, si doar la plecare a inceput si ea sa isi faca numarul :P.