Quiet night

As vrea sa stau in miez de noapte, pe un varf de munte, numai eu...
Sa ma uit la stelele ce odata, m-au privit si le-am privit, mi-au vorbit si au cazut timide. La fiecare secunda apare o noua stea pe cer, la fiecare secunda dispare cate o stea... Odata cu fiecare stea nou nascuta, se naste si o noua speranta, dar odata cu fiecare stea care se scurge atat de repede lasand doar o urma de lumina in spate, care la randul ei se face nevazuta atat de repede, dispare un destin, dispare o speranta, o raza de lumina care poate pentru unii era singura... Privesc spre cer si ma gandesc, la ziua cand va disparea, steaua pe care-o iubesc, si care este...doar a mea.

Pe acelasi varf de munte, sa privesc in gol si sa vad drumul, spre un loc cu mii de fluturi, unde numai eu si ei, sa fugim si sa ne bucuram de singura loc zi pe acest pamant, o zi petrecuta in acel loc, in mijlocul naturii, cu mii de flori si pasarele, un loc numai al meu, care sa-mi usureze zilele grele, sa imi lumineze zilele cand totul este inorat, care sa ma faca fericit... Privesc, dar cum sa vad drum spre acel loc cand in fata mea e doar o ceata, care nu ma lasa sa privesc, si imi lasa inca o speranta, ca intr-o zi am sa reusesc. Stau si astept, sa vina acel vant, care odata cu el sa duca si ceata fara de care acel drum ar fi mult prea usor de parcurs.

As vrea ca pe acel varf, sa pot sa imi tin respiratia pentru cateva secunde, pentru a "auzi" si a intelege adevaratul sens al acelui fenomen numit linistea... Dar cum sa ascult acea liniste, cand si cerul plange, plange pentru fiecare destin care se sfarseste, pentru fiecare stea pierduta, pentru multe sperante nou nascute care isi uita rolul de a impartasii lumina lor cu alte noi sperante. Nu pot, si atunci respir din nou...si incerc sa realizez ca linistea e doar un fenomem care, probabil, nu il vom putea "auzi" sau intelege doar cand va disparea si destinul nostru de pe cer.

As vrea sa stau, in miez de noapte
Pe-un varf de munte, numai eu...
sa-ncerc sa vad, cuprins de soapte
Acel drum, spre locul meu...
In jurul meu, e doar o ceata
Ce nu ma lasa sa privesc,
Si-mi lasa inca o speranta
Ca intr-o zi am sa reusesc.

Speed

Panning...

I've learned....and i'm still learning

I've learned that maturity has more to do with what types of experiences you've had and what you've learned from them, and less to do with how many years you have lived.

I've learned that you shouldn't be so eager to find out a secret. It could change your life forever.

I've learned that we are responsible for what we do, no matter how we feel.

I've learned that it's not what you have in your life but who you have in your life that counts.

I've learned that learning to forgive takes practice.

I've learned that the people you care about most in life are sometimes taken from you too soon...







I've learn that sometimes it's so beautiful, but sometimes so hard.

Moments

There comes a time when you must stand alone.
You must feel confident enough within yourself to follow your own dreams.
You must be willing to make sacrifices.
You must be capable of changing and rearranging your priorities so that your final goal can be achieved.
Sometimes, familiarity and comfort need to be challenged.
There are times when you must take a few extra chances and create your own realities.
Be strong enough to at least try to make your life better.
Be confident enough that you won't settle for a compromise just to get by.
Appreciate yourself by allowing yourself the opportunities to grow, develop, and find your true sense of purpose in this life.

Don't stand in someone else's shadow when it's your sunlight that should lead the way.

There's a way...

...to something new,
That's the reason why we do,
Al those bad things from that part
When we forget about our heart.





Always remember and never forget your happy moments from your past...

Fly away

As zbura...peste tot si toate, peste fel si fel de oameni, peste multe vremuri din trecut, as zbura pentru a gasi o alta lume, pentru a gasi un loc pentru mine, sau macar o bucata de speranta. As zbura pentru a ma simti liber, pentru a uite de tot ce a fost...si s-a terminat mult prea repede, as zbura pentru a fi acolo sus, mai aproape de speranta...dar nu pot. Sunt prins si eu ca si toti ceilalti oameni intr-un joc adevarat, un joc pe care noi l-am creat si pe care doar noi il putem controla. Sunt multe stagii in tot acest joc, multe sunt frumoase, dar multe sunt atat de grele incat ramanem blocati o vreme. Toti suntem doar niste jucatori, dar unii au invatat mai bine jocul decat altii.

ps: first session with my new Canon S2 IS :)















If i could be anything at all, i'd be an angel spread my wings and fly away, but i'm stuck here on the ground.

The calm after the rain

For long you live and high you fly,
And smiles you'll give and tears you'll cry,
And all you touch and all you see,
Is all your life will ever be...

The middle of nowhere

I wish i could be there...

I wish i could be somewhere...

I wish i could be nowhere...

Feelings...

Scriu astazi o scrisoare deschisa catre o persoana imaginara, catre o persoana care a existat doar in imaginatia mea.
Scriu astazi despre cum trebuie sa faci lucrurile cele mai grele si mai hotaratoare pentru tot restul vietii, in momente in care te simti vulnerabil, in momente in care abia iti dai seama cine esti si incepi sa comunici cu tine insuti pentru a intelege ce vrea sa-ti comunice sufletul ala mic prins in cusca care e trupul tau.

Draga tu,

Nu vreau sa reprosez pentru ca nu e loc de reprosuri. Nu vreau decat sa spun ca am inteles mesajul. In lumea asta a noastra totul este cu fundul in sus, tot ce este anormal a capatat o dimensiune normala, tot ceea ce nu e in regula e luat ca original. Lumea asta in care nu este indicat sa-ti spui problemele persoanelor in care ai incredere pentru ca si ele la randul lor au probleme si ultimul lucru de care au nevoie este sa-ti asculte tie plangerile. Nu vreau sa fac reprosuri pentru ca orice relatie ai avea in viata este binevenita, orice interactiune cu o persoana noua atrage dupa sine o alta experienta... si cum toata lumea cere experienta, cred ca ar trebui sa-ti multumesc pentru ca ai existat in viata mea.

Nu vreau sa-ti reprosez ca din conversatiile interminabile pe care le aveam nu a mai ramas decat un mail la o saptamana care ma face sa simt ca sunt la mii de kilometri departare de tine. Nu vreau sa-ti reprosez ca nu-mi reprosezi, ca nu-mi spui exact ceea ce nu fac bine, ca ma lasi sa presupun ce e in mintea ta, ca ma lasi sa am
o relatie cu o persoana imaginara si ca ar trebui, de fapt, sa-ti multumesc ca-mi dai libertate... o libertate in care sunt captiv de atata timp incat nici nu mai stiu daca mai exista vreo dimineata in care sa nu fi primul lucru din mintea mea.

Nu vreau sa reprosez, ci vreau sa multumesc ca mi-ai oferit sansa sa ating limita de jos pentru a avea de unde sa ma ridic. Daca nu erai tu probabil ca nu as fi cunoscut frumusetile abisului. Nu-ti reprosez ca nu pot sa-ti spun ceea ce simt pentru tine, pentru ca oricum nu ai intelege... sentimentele mele pentru tine sunt mult prea complexe pentru ca sa le poti macar accepta in viata ta. Iti multumesc totusi ca nu ai taiat definitiv cordonul ombilical care ne leaga si ca imi permiti sa respir, desi ingatuit. Iti promit ca voi creste si voi taia eu singur cordonul.

Nu vreau sa-ti reprosez ca m-ai facut sa recunosc tot ceea ce am scris aici, pentru ca ar insemna sa-mi fie rusine de ceea ce simt, ceea ce nu este adevarat!

Nu vreau sa-ti reprosez ca vei citi asta si vei rade sau, si mai rau, vei judeca, pentru ca nu am scris-o pentru tine, am scris-o pentru mine!

Nu pot sa mai reprosez pentru ca nu am niciun drept, intr-o relatie de doi intotdeauna ambii sunt vinovati in mod egal.

Nu vreau sa reprosez ca am regrete, pentru ca nu am. Tot ceea ce am ales la un moment dat a fost ceea ce sufletul si creierul meu au hotarat si ar insemna sa neg ceea ce am fost odata.

Nu vreau sa-mi reprosez ca voi sta mult pe ganduri daca sa-ti trimit scrisoarea asta sau nu, dar probabil ca impulsiv cum ma stiu nu-mi va fi teama sa risc si mail-ul pe care mi-l trimiti, nu-mi va fi teama ca de data asta vei disparea definitiv din viata mea, pentru ca oricum cel care imi trimite mail-uri nu esti tu cel adevarat,
pentru ca pe tine cel adevarat l-ai inchis undeva cu lacat si ai aruncat si cheia.

Nu vreau sa reprosez, ci vreau sa multumesc,

Al tau drag, eu

[articol preluat]











Ma inec in lacrimi de dor, ma sufoca un aer mult prea trist...

Reborne

...Privesc si tac, tac si privesc...si realizez ca totul in jurul meu...e doar o iluzie. Suntem dezamagiti de tot ce vedem...nimic nu e asa cum credem...ne-am faurit singuri o lume care nici pe departe nu reflecta realitatea. Suntem cu totii insensibili fata de noi, fata de cei ce ne inconjoara, fata de de intreg Universul...
Starea ce ne caracterizeaza indeajuns de bine este INDIFERENTA! Nimic si nimeni se pare ca nu o poate invinge, si asta de ce? Oare nu ne straduim noi indeajuns sau chiar ne place aceasta stare? Ne linisteste, ne scuteste uneori de crude suferinte, dar cateodata totusi are si puterea de a ne priva de acele placeri ale vietii, insignifiante la prima vedere, dar in interiorul lor si al nostru ele jucand un rol mult mai important decat am putea crede vreodata!
De ce floarea infloreste? De ce soarele rasare si apune in fiecare zi, de ce ne-am nascut, din ce ne-am nascut si pentru ce ne-am nascut? Printre toate acestea se regaseste un element comun, si anume sentimentul acela din care am luat fiinta, care ne face viata mai frumoasa si pe care, la randul nostru trebuie sa-l "savuram"... Ne-am nascut din iubire, din rodul unei frumoase povesti de dragoste, pentru ca apoi, la randul nostru sa oferim aceeasi dragoste cu care care am fost binecunvantati! O viata presupune dragoste, dragostea presupune captarea omului in jocul ei mitic. Omul este fiinta rezultata din dragostea Atotputernicului pentru viata! Iar noi, cei de rand am fost inzestrati cu acest sentiment unic din belsug... Atunci stau si ma intreb... De ce INDIFERENTA?...